A trecut aproape neobservată o afirmație, pe cât de categorică pe atât de gravă, pe care a sociologul Vasile Dâncu făcut-o, zilele trecute, la TVR Cluj. Motiv pentru care o citez exact în forma în care a fost preluată și dată în circuitul public de către agenția de presă Amos News: „Ceea ce ne dictează ambasadele este să nu mai avem produse românești”.
Să o recunoaștem, nu este pentru prima dată când pe canalele de informații au circulat comentarii despre demersurile, mai mult sau mai puțin diplomatice, pe care anumite ambasade le-au întreprins pe lângă autoritățile și decidenții de la București (și nu numai de aici) pentru a obține facilități sau chiar un regim preferențial pentru firmele din statele lor, state ale căror interese le reprezintă în țara noastră, dar este pentru prima dată când, în mod public, cineva face o asemenea afirmație atât de tranșantă. Și când am spus „cineva” am avut în mod expres în vedere faptul că Vasile Dâncu nu este doar un cunoscut sociolog și universitar, specialist în domeniul atât de sensibil al sondajelor de opinie, fiind și un lider marcant al unui partid de anvergura PSD. Am în vedere faptul că, în prezent, domnia sa deține calitatea de președinte al Consiliului Național al acestui partid, practic al acelui organism pe care limbajul curent îl numește „guvernul din umbră al partidului”.
Ceea ce face ca afirmațiile domniei sale să fie citite într-o apăsată cheie politică, mai cu seamă acum când spiritele sunt foarte încinse după ce, fără a consulta specialiștii și autoritățile publice locale, guWERNul a decis să închidă piețele agroalimentare acoperite pe motiv- de fapt, sub pretextul!- că acestea ar reprezenta un focar de transmitere a Covid-19. Lăsând, în schimb, deschise supermarketurile,unde, de regulă, se comercializează, cu precădere, produse din străinătate, inclusiv produse agroalimentare. Repet și întăresc, o măsură arbitrară și negândită de pe urma căreia suferă enorm producătorii și comercianții de produse agroalimentare din țara noastră. Fiind, în schimb, favorizați patronii și acționarii marilor lanțuri de magazine din sistemul multinaționalelor.
Deloc surprinzător, aș spune, deși există un larg consens asupra caracterului discriminatoriu și profund incorect al măsurii închiderii piețelor agroalimentare acoperite, iată, însă,că pseudo-președintele Klaus Iohannis o apreciază și o susține. Nevăzând (mai corect spus: ne vroind să vadă!) în ea o brutală lovitură dată intereselor naționale și, în egală măsură, drepturilor și libertăților unei mari categorii de cetățeni ai României europene. Atitudine care a alimentat, la nivelul opiniei publice, suspiciunea foarte rezonabilă că cineva, pe undeva, susține interese străine. Străine în raport cu mediul economic românesc, dar și cu bunele practici ale unei economii de piață în adevărata accepție a termenului.
Și,de parcă asta nu era de ajuns, tot pseudo-președintele Klaus Iohannis a semnat, parcă pe 27 mai anul curent, un document potrivit căruia marile lanțuri de magazine nu mai sunt obligate ca un procent de 51% din produsele alimentare pe care le comercializează să fie produse românești. Prevedere care, după cum bine ne aducem aminte, a iritat Comisia Europeană care a deschis procedura de infrigement împotriva României, care, zice-se, a încălcat dreptul consumatorului de a-și alege marfa dorită- de fapt, marfa din import-, precum și principiul liberei circulații a mărfurilor. Noroc, cu pandemia asta că i-a dat ocazia pseudo-președintelui Klaus Iohannis să intervină și să pună punct discriminării pe care o reclamau arbitrii de bune practici de la Uniunea Europeană. Am spus „noroc” și m-am referit, firește, la interesele patronilor și al acționarilor acestor supermarketuri. În schimb,spun și repet „ghinion”, dar numai și numai pentru interesele, pentru stabilitatea și progresul economiei și a societății românești.
Vedeți,acum, pe ce fond extrem de tensionat vin afirmațiile lui profesorului și liderului PSD, Vasile Dâncu! Afirmații care fiind făcute în termeni vagi, general- „ceea ce ne dictează ambasadele”- riscă să provoace, la nivel diplomatic, niște tensiuni de care chiar că nu mai aveam nevoie acum. Cu toate acestea, recunoscut fiind faptul că Vasile Dâncu este o persoană care, prin natura pregătirii și a profesiei sale, are o solidă proprietate a termenilor, cred că ar fi de datoria domniei sale să revină cu precizări clare și să ne spună, concret, la care anume ambasade (ambasadori sau membrii ai corpului diplomatic) s-a referit,asupra cui s-au făcut presiunile și să ne dea exemple doveditoare. Mai precis, să ne spună cât de sus, până la ce nivel al instituțiilor statului de drept au ajuns aceste presiuni,precum și cum a răspuns, de la caz la caz, fiecare dintre cei asupra cărora s-au făcut asemenea presiuni?