Jurnalul.ro Timp liber Monden Detaliul care a impresionat-o pe Maia Morgenstern la Oradea: Eleganță dincolo de noroi

Detaliul care a impresionat-o pe Maia Morgenstern la Oradea: Eleganță dincolo de noroi

de Redacția Jurnalul    |   

Actrița Maia Morgenstern a a participat la două evenimente culturale \n Oradea și a transmis ulterior un mesaj emoționant despre legătura sa cu orașul și despre întâlnirea cu publicul local.

Într-o postare publicată după vizită, artista a vorbit atât despre amintirile personale care o leagă de acest oraș, dar și despre dificultățile întâmpinate la accesul în sala de spectacol, din cauza lucrărilor în desfășurare.

„Am fost la Oradea. Iubesc Oradea”

Așa și-a început actrița mesajul, evocând episoade din copilărie și vizitele mamei sale la Băile Felix pentru problemele de sănătate. Deși nu a ajuns în copilărie în orașul de pe Crișul Repede, poveștile și trăirile familiei au păstrat Oradea vie în memoria sa.

Programul vizitei a inclus, duminică, o întâlnire cu publicul la Sinagoga Sion, în cadrul evenimentului „Sub cupola Sionului”, conceput ca un dialog deschis despre teatru, viață, memorie și identitate. Ulterior, actrița a urcat pe scena Casa de Cultură a Sindicatelor, unde a susținut spectacolul „Dragoste în 2 acte (și un bis)”, alături de actorul Marius Bodochi.

Potrivit relatării artistei, sala a fost plină, cu spectatori de toate vârstele, iar atmosfera a contrastat puternic cu vremea de afară. "Au fost mulți oameni, de toate vârstele: tineri, bătrâni, adolescenți, bunici. Maturi. Casa de Cultură devenise… încăpătoare. Încăpătoare și primitoare: era plăcut. Au „dat drumu’” la încălzire din zori. Era bine, deși afară se pornise ninsoarea, chiar viscol”, a transmis Maia Morgensern.

Cultură și noroi

Accesul în clădire a fost diificil din cauza lucrărilor de reabilitare din Parcul 1 Decembrie. 

"Un ocean de noroi: de, se petrec lucrări. Nu știu exact. Dar! Am văzut doamne care au venit încălțate cu cizme de cauciuc. Le-au lăsat la garderobă și și-au luat pantofii eleganți, asortați la, cu ținuta de gală, potrivită pentru un asemenea eveniment. Spectacol de muzică și poezie. Muzică clasică. Poezie de dragoste. Iată, public. Publicuri. Publicul — cetățean, cum ar fi de părere unii să-i zicem. De acord, zic eu. Căci, vorba lui Rilke: «Vreau dragoste să-ți dau! De care-ai vrea…?»”, povestește Maia Morgenstern, potrivit ebihoreanul.ro.

Subiecte în articol: Maia Morgenstern oradea
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri