Jurnalul.ro Ştiri Externe Deţinuţi bătuţi cu bestialitate de gardieni, într-o închisoare din Italia. 50 de ofiţeri, arestați

Deţinuţi bătuţi cu bestialitate de gardieni, într-o închisoare din Italia. 50 de ofiţeri, arestați

Mai mulţi deţinuţi dintr-o închisoare italiană au fost bătuţi şi umiliţi de gardieni, în aprilie 2020. Ministrul de Justiţie a ordonat demararea unei anchete cu privire la condițiile din închisori.

Ministrul de Justiţie al Italiei, Marta Cartabia, a ordonat demararea unei anchete cu privire la condiţiile din închisori după apariţia unui videoclip care demască violenţele la care sunt supuşi deţinuţii dintr-un penitenciar din apropiere de Napoli.

Victimele gardienilor ceruseră condiţii sanitare mai bune, în contextul pandemiei de COVID-19, relatează The Guardian.

Scenele surprinse în închisoarea Santa Maria Capua Vetere din Caserta s-au petrecut în data de 6 aprilie 2020, la o zi după revolta deţinuţilor care solicitau măşti de protecţie şi teste COVID. Imaginile au fost preluate de publicaţia locală Domani.

„Acele imagini m-au lăsat cu un nod în gât, dar şi cu gustul amar al constituţiei călcate în picioare”, a povestit Marta Cartabia pentru cotidianul La Repubblica.

Peste 50 de gardieni au fost arestaţi de atunci. Aceştia sunt suspendaţi din activitate de Ministerul Justiţiei şi sunt acuzaţi pentru tortură, tratament inuman şi vătămare corporală.

În timpul investigaţiilor preliminare, un judecător a descris incidentul drept un „masacru îngrozitor”. Deţinuţii erau obligaţi să se dezbrace şi să îngenuncheze pentru a fi bătuţi în voie de gardienii care purtau căşti şi echipamente de protecţie, ascunzându-şi astfel identitatea.

Cazul a provocat puternice conflicte politice în Italia, unde Matteo Salvini, liderul formaţiunii politice de extremă dreapta, parte a coaliţiei de guvernare, a vizitat joi penitenciarul în semn de „solidaritate cu ofiţerii închisorii”.

Enrico Letta, liderul partidului democrat de centru-stânga, de asemenea parte a coaliţiei de guvernare, a descris scenele violente drept „intolerabile”.

Cazul nu este unul izolat şi aminteşte de situaţia lui Stefano Cucchi, decedat în 2009 în urma bătăii administrate de doi poliţişti, într-o închisoare din Roma. Bărbatul cântărea doar 37 de kilograme în momentul morţii. Incidentul a inspirat filmul „On My Skin”, regizat de Alessio Cremonini, care a câştigat trei premii David di Donatello.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: detinuti
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri