Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Dezastrul continua pe Wall Street. Indicele Dow Jones, in picaj

Dezastrul continua pe Wall Street. Indicele Dow Jones, in picaj

Bursa de pe Wall Street a închis din nou în scădere, joi, indicele Dow Jones înregistrând a doua cea mai mare scădere din istoria sa. Dow Jones a pierdut din nou peste 1000 de puncte într-o zi.

 

Astfel, după ce luni indicele Dow Jones Industrial Average, care reflectă evoluţia celor mai mari 30 de companii listate pe bursa de la New York, a înregistrat cel mai mare declin din 2008, scăzând cu 1100 de puncte, joi a pierdut 1032 de puncte, adica 4,2%, pana la 23.860,46 de puncte.

Indicele S&P 500 a încheiat tranzacţiile în coborâre cu 3,8%, iar Nasdaq Composite în scădere cu 3,9%, după o nouă şedinţă marcată de fluctuaţii mari ale cotaţiilor acţiunilor.

Prin aceste evoluţii, Dow Jones şi S&P 500 au intrat pe o tendinţă de corecţie, evoluţie definită printr-o scădere de 10% faţă de un maxim atins în ianuarie.

Volatilitatea din piaţă s-a menţinut ridicată, iar investitorii nu au putut să constate că piaţa ar atins nivelul minim. Piaţa a fost dominată de temerile legate de inflaţie, iar randamentele obligaţiunilor au crescut.

În Europa, indicele Stoxx Europe 600 a închis în declin cu 1,6%, iar indicele britanic FTSE 100 a coborât cu 1,5%. Indicele MSCI Emerging Market a pierdut 1,2%. OBSERVATOR

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri