Jurnalul.ro Ştiri Locale Dezvăluiri şocante la Brăila! Două adolescente au reclamat că au fost violate pe un câmp de trei tineri

Dezvăluiri şocante la Brăila! Două adolescente au reclamat că au fost violate pe un câmp de trei tineri

 Două adolescente în vârstă de 16 şi, respectiv, 17 ani au reclamat că ar fi fost violate noaptea trecută de trei tineri, pe un câmp aflat la circa 10 kilometri de municipiul Brăila, poliţiştii având în acest caz un cerc de suspecţi, a declarat, joi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Laura Dan. 

Conform acesteia, cele două minore s-au prezentat la sediul Poliţiei municipiului Brăila, joi, la ora 4,00, şi au reclamat faptul că au fost violate pe câmp de trei tineri necunoscuţi. 

Se pare că minorele l-ar fi cunoscut pe unul dintre agresori pe o reţea de socializare. Fetele au mers la o întâlnire cu tinerii, în municipiul Brăila, şi ar fi urcat apoi de bună voie în maşina acestora, fiind duse în zona localităţii Chiscani. 

Minorele au declarat că cei trei tineri au întreţinut cu ele raporturi sexuale, împotriva voinţei lor. 

"IPJ Brăila a declanşat o anchetă în acest caz şi avem un cerc de suspecţi", a menţionat purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri