De când e obiceiul ciocnirii ouălor roșii de Paște? Cunoașteți? „Joia Roșie... Este un alt nume purtat de Joia Mare în unele regiuni din Balcani. Pe lângă coacerea cozonacilor, în această zi se înroșesc ouăle - simbol al pătimirilor Domnului și reînnoirii vieții”, ne-a relevat etnologul Gheorghiță Ciocioi. „Tradiția spune că Sfânta Maria Magdalena a mers la Roma și i-a vorbit lui Augustus despre răstignirea lui Hristos, petrecută în vremea lui Pilat, dar și de Învierea Sa. Cum Augustus nu credea, i-a adus drept mărturie pentru a crede în Înviere înroșirea unui ou pe care îl ținea atunci în mână. Minunea s-a petrecut într-o clipită”, mai consemna distinsul etnolog.
Ouă roșii la masa lui Constantin cel Mare
Tot aici: „Ciocnirea ouălor roșii de Paște își are începuturile la Curtea bizantină, obiceiul fiind statornicit în timpul Sfântului împărat Constantin cel Mare. Oaspeții la o ceremonie oficială, ținută în dimineața Duminicii Paștilor, au ciocnit ouă cu împăratul și împărăteasa mamă, Sfânta Elena, după care a urmat masa de praznic”. Un obicei milenar, așadar. Altă „curiozitate”: „Românii sunt singurul popor care păstrează pentru crucificarea Domnului din Vinerea Mare termenul de «răstignire». Deși un cuvânt slav («rastegnati»/«raztegna»), în nicio Biserică slavă acesta nu este numirea consacrată pentru pătimirea și moartea de pe Golgota”.
Răstignire, sensuri bine acoperite
Dar? „«Raztegna» are înțelesul de «a întinde», a trage puternic din toate părțile de ceva/de cineva («raz»/«ras» creează acest sens «multidirecțional» pentru «tegnati» - «a întinde»/«trage»). În cazul dat, «a așeza», «a întinde» (mâinile, picioarele, prinzându-le în piroane - în această «întinsoare» - la «extremități») pe Cruce. Acoperă foarte bine, așadar, sensul întristătoarei cazne”.
Pânza roșie de la balcon
Pe același fir (roșu): „Românii care trec prin Macedonia, mai înainte de a ajunge la Salonic, văd, în Joia Mare, o pânză roșie atârnând la nu puține balcoane. Este un vechi obicei ortodox, prezent odinioară la grecii din Pont, din Asia Mică, cei din zona Serres, dar și la aromânii și slavii din sudul Bulgariei - pânza roșie simbolizând sângele și jertfa lui Hristos. Câtă vreme aceasta atârnă la balcon, pe culme sau la fereastră, femeile nu spală și nu așază alături alte rufe, considerând fapta dată semn «rău».”
Păpușa arsă
După joi, vineri: „Vinerea Mare - cea mai întristătoare zi din istoria lumii. La slavii balcanici ziua mai e numită și Vinerea Răstignirii. În Grecia, clopotele sunt trase până seara, fără încetare, cu dangăt de jale, în multe părți ale acestei țări o «păpușă» uriașă, reprezentându-l pe Iuda, fiind arsă. Tot vineri credincioșii merg la mormântul celor apropiați pentru a aprinde o lumânare”. Facem loc, în continuare, explicațiilor ce vizează chiar numele de Paști/Paște: „Dintre toate numele de sărbători - la slavii sud-dunăreni (duminica/nedelea = a nu face nimic; sărbătoare/praznik = zi goală etc.) -, unul chiar pare nespus de frumos: Paști/Velikden = Ziua cea mare”.
Floarea Paștilor
Câteva amănunte relaționate cu minunile florale din jurul Paștilor, pentru că, se știe, tot acum înflorește liliacul: „Grecii îi spun Floarea Paștilor - Πασχαλιά (nu, nu e vorba de calendar, calculul datei Paștilor), arbustul (copacul chiar) înflorind în preajma Învierii. Românii și bulgarii (liuleak, în bulgară) au preferat să preia numele de la turci (leylak, în turcă). Cuvântul este derivat din termenii arabi și persani līlak sau nīlak = culoare indigo, albastru închis - floare având această culoare (a arbustului cu același nume). Nīlaka înseamnă același lucru în hindi, derivând din sanscrită: de culoare albastru închis, indigo”.
Nume cu înțeles uitat: Vatica și Iotu
„Astăzi, părut două nume cel puțin «curioase» la noi. Cel de-al doilea este cunoscut în prezent doar ca nume de familie, cel dintâi fiind încă purtat ca nume de botez (forma masculină, doar nume de familie). Evident, Vatica nu are legătură cu… Vaticanul, cetatea etruscă al cărei nume, redat într-o anumită formă gramaticală, pare a fi totuna cu cel de botez de la noi. De asemenea, nu provine, așa cum s-a sugerat în mod greșit, dintr-un vechi nume grecesc (Βάττος)”. Atunci? Gheorghiță Ciocioi: „Porecla, devenită nume pentru un personaj legendar de dinainte de Hristos, se tălmăcea, altfel, prin «pelticul», «om cu probleme de vorbire»”.
Origini bulgărești
În completare: „Numele de Vatica e răspândit mai ales în județele din sudul Olteniei (Olt, Dolj, Mehedinți), fiind folosit, de asemenea, într-o mai mică măsură, de către aromânii proveniți din Bulgaria, ori care au avut contacte mai strânse cu comunitățile slave. Întâlnit, totodată, la românii din Timoc. La origine, este un nume bulgăresc: Vat’ka/Vatika (dar și Vatițata). Din Vata, diminutiv, la sud de Dunăre, pentru Vanka/Ivanka. Forme de masculin: Vato (Vatu - azi, devenit nume de familie în Oltenia), Vat’ko (Vaticu) - prescurtare a numelui Vano/Vanu - Ivan”.
Pe urmele lui Ivan
Ultimele comentarii: „Iotu (Ioto, în bulgară) este o modificare specific slavă sud-dunăreană a numelui Iovan, Ivan, Iono (din Ion, în Timoc). Numele Iotu (Ioto), în afara Bulgariei, unde este des întrebuințat, este întâlnit, ca nume de familie, în Oltenia și sudul Basarabiei (Taraclia)”.
„Ciocnirea ouălor roșii de Paște își are începuturile la Curtea bizantină, obiceiul fiind statornicit în timpul Sfântului împărat Constantin cel Mare”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Joia Roșie este un alt nume purtat de Joia Mare în unele regiuni din Balcani. Pe lângă coacerea cozonacilor, în această zi se înroșesc ouăle - simbol al pătimirilor Domnului și reînnoirii vieții”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Românii sunt singurul popor care păstrează pentru crucificarea Domnului din Vinerea Mare termenul de «răstignire»”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Dintre toate numele de sărbători - la slavii sud-dunăreni (duminica/nedelea = a nu face nimic; sărbătoare/praznik = zi goală etc.) -, unul chiar pare nespus de frumos: Paști/ Velikden = Ziua cea mare”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Iotu (Ioto, în bulgară) este o modificare specific slavă sud-dunăreană a numelui Iovan, Ivan, Iono (din Ion, în Timoc)”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog