„Prâslea are înțelesul de copilul cel mai mic dintr-o familie. Nume de erou în mai multe basme românești. Povestea Prâslea cel voinic și merele de aur de Petre Ispirescu, cel mai probabil, nu a scăpat în copilărie, în ultimul secol, vreunuia dintre bunicii ori părinții noștri... Prâslea provine în română din limbile slave (neocolind greaca). Prăst (sl.) se tălmăcește prin deget. Expresia balcanică în întregul ei: kundi prăsle - cel mai mic deget (dintre cele cinci) de la o mână. Kundi/kutnoto (din κοντός, gr.) - mic, scund; prăst/prăstle/prăsle - deget. Va căpăta, la figurat, în timp, sensul de astăzi (cel mai mic dintre copiii unei familii), fiind întrebuințată la noi în forma sa redusă - prâslea”, menționa etnologul Gheorghiță Ciocioi.
Năpârstoc - degetarul
În completare: „Tot din slavă, în paradigma deget-copil, româna va moșteni, de asemenea, termenul năpârstoc (naprăstnik - degetar) - mic de statură, cât un degetar. Tom Degețel, povestirea lui Charles Perrault, are și ea ca erou pe Degetul cel mic (care, de fapt, e cel mare, dar cel mai scund dintre degete - Le Petit Poucet). Un prâslea, așadar”. Mai departe, tot un termen slav - „puzdrio”: „Inițial, supranume. Puzdrio (sl.) = (om/copil) doar piele și os, fără carne și mușchi. Un termen împrumutat din contactul cu slavii, cu o circulație restrânsă la noi. Nume și la popoarele vecine (Puzdrev, Puzdreev), cu același înțeles”.
Gugiuman de jder siberian
Un alt nume derivat dintr-o poreclă: Samurcaș. Cedăm cuvântul reputatului specialist: „Samurcaș este un nume cunoscut la noi mai ales prin etnologul și istoricul de artă Alexandru Tzigara-Samurcaș (1872-1952) - întemeietor și director al Muzeului Țăranului Român -, dar și prin ctitorul Mănăstirii Samurcășești (cu hramul principal Sfânta Treime - 1808), vornicul Constantin Samurcaș. Inițial, un supranume. De origine turco-persană. Dat unor boieri din Țara Românească, întâlnit atât la unii greci fanarioți, cât și la turci și bulgari, după obiceiul de a purta un gugiuman ori o haină de samur”.
Cele mai scumpe blănuri
Mai mult: „Simbolistica purtării blănii/căciulii de samur desemna uneori rangul (gugiumanul de samur, cu acoperământ alb, era purtat doar de domnitor și beizadele, iar cu capac roșu - de către boierii de rang înalt). Blana de samur (o specie de jder siberian), altfel, era cea mai scumpă în comerțul cu blănuri de la Constantinopol și din marile orașe ale Europei. De asemenea, marii negustori de astfel de blănuri, în Balcani, își luau numele după cel al samurului (din porecla samurko - Samurkov, Samurcaș etc.)”.
Nume cu înțeles uitat
Vuia
„Nume provenit în română din sârbă și bulgară (vujo/vuio, vuja). Mai întâi un supranume, cu înțelesul de băiat născut după copiii surorii sale. Vuio va da, de asemenea, în limbile menționate, termenul de vuiceo - unchi (din partea mamei). Din secolul al XIX-lea, întâlnit tot mai des în Balcani și în vestul României ca nume de familie”.
Furdui
„Nume întâlnit mai ales în Oltenia și în Ardeal. Cel mai probabil, sub forma dată, la noi, a cunoscut o influență sârbă și timoceană. Din vurda/furda (sb.) - urdă. Nume întâlnit și la sud de Dunăre - Vurdov/Vurdof, Vurdovski/Vurdoiski etc. Vurda - cuvânt confundat adeseori, în Balcani, cu termenul turcesc hurda - mărfuri la preț mic. Așadar, un negustor de urdă (și de alte câteva lucruri de trebuință, la un preț convenabil)”.
Novac, Noica
„În tradiția bulgară, Novak și numele derivate din acesta - Novko, Noiko, Noika - se tălmăcesc prin: Să înnoiască neamul, familia, să aducă o nouă fericire. La noi, din nume de botez la origine, au devenit nume de familie”.
Trinu/Trenu
„Din aceeași familie - Trencu, Trâncă. Diminutive slave pentru Trendafil/Trindafil. Cu toate că la români și aromâni numele de Trendafil este cunoscut ca Trandafir/Trandafil, cel mai adesea, în trecut, acesta a fost grafiat, până târziu, în slavă. Provenit din greaca bizantină - τριαντάφυλλον - treizeci de petale/foi/frunze -, numele va fi dat, la noi și în Balcani, pruncilor născuți de Florii (Trendafil, Trendafila). Va cunoaște nu puține diminutive: Treno/Trenu, Trenko/Trâncă, Trino/Trinu, Trencio etc. Astăzi, la noi, nume de familie. La sud de Dunăre, întâlnit destul de des ca nume de botez”.
Gavazu
„Întâlnit și sub forma Gavaz. Provenit dintr-un supranume - ocupația de gavaz = paznic/gardian înarmat al unui latifundiar/boier ori al unui oficial din Imperiul otoman. Nume prezent mai ales în sudul țării și în Balcani (Gavazov, Gavazki). În turcă, astăzi, kavaz (preluat din arabă - ḳawwās) - folosit mai ales pentru gardian, jandarm”.
Boclugea, un colț de pădure
„Boclugea este o culme în Munții Măcinului, Tulcea. Nume turcesc - Bokluca (a se citi boklugea) - pădurice, colț de pădure. Culmea Păduricea. O mică zonă împădurită. Poate azi dispărută. Termen confundat uneori, fără vreun temei, cu boklucea (gunoi, lucruri de nefolos adunate undeva, excremente etc.). Boklugea (păduricea), în Turcia și în Balcani, va da numele unor așezări, pârâuri, dealuri etc.”, ne-a mai împărtășit Gheorghiță Ciocioi.
Pastila de religie. Centrul lumii a fost la Niceea
„Niceea rămâne vestită nu doar prin cel dintâi și cel de-al șaptelea Sinod Ecumenic, care ne vor pecetlui definitiv credința, ci și prin faptul că va deveni în două rânduri capitală: a Imperiului niceean (1204-1261) și a sultanatului de Niceea (pentru o scurtă perioadă, începând cu 1331)”, aprecia Gheorghiță Ciocioi. Imediat, explicațiile: „După cucerirea Constantinopolului de către latini (1204), sediul Patriarhiei Ecumenice va fi strămutat și el la Niceea. În vechea biserică Sfânta Sofia (ctitorie a împăratului Justinian), va fi așezat - eveniment cu mult mai important decât cele menționate anterior în legătură cu vestita cetate - omphalionul (buricul pământului), simbolul sacru ce desemna centrul lumii, loc al încoronării împăraților (unși de către patriarh), prin care era exprimată voința Divinității pe pământ (Constantinopolul fiind stăpânit de schismatici, va pierde pentru o vreme dreptul de a mai fi centrul/laboratorul faptelor raportate la dreapta credință). Centrul lumii/omphalionul se mai păstrează și astăzi la biserica Sfânta Sofia din Niceea (Iznik în tc.), devenită, după cucerirea musulmană, moschee”.
Ultimul împărat roman (de la Trapezunt)
Tot aici: „După cucerirea Constantinopolului de către latini, în 1204, s-a născut nu doar Imperiul niceean, ci și cel de Trapezunt. Nepoții împăratului Bizanțului, Andronic Comnen, după această dată, s-au numit împărați romani, megas Comnen. Au încercat înaintea Niceei să recucerească cetatea lui Constantin, fără izbândă însă. Chiar și după cucerirea ei de către Imperiul de Niceea, vor afla o formulă de a-și păstra titlul imperial în Trapezunt. Imperiul de pe coasta Mării Negre va mai rezista, de altfel, opt ani după prăbușirea Constantinopolului în 1453”.
Moschee altoită pe biserica Sfânta Sofia
Aproape de final: „Omphalionul, care marca centrul lumii, loc al încoronării împăraților romani (ai Trapezuntului), din biserica imperială Sfânta Sofia, va fi luat de refugiații greci, la schimbul de populație cu Turcia, în 1924, și dus la Tesalonic (păstrat astăzi la muzeul Culturii bizantine al orașului). Din 2013, catedrala în care s-a aflat centrul pământului, loc al exprimării voinței divine, singur păstrător al dreptei credințe și rânduielii arătate de cer, după o istorie zbuciumată, va fi transformată în moschee”.
„Prâslea provine în română din limbile slave (neocolind greaca). Prăst (sl.) se tălmăcește prin deget. Expresia balcanică în întregul ei: kundi prăsle - cel mai mic deget (dintre cele cinci) de la o mână”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Tot din slavă, în paradigma deget-copil, româna va moșteni, de asemenea, termenul năpârstoc (naprăstnik - degetar) - mic de statură, cât un degetar”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Puzdrio (sl.) = (om/copil) doar piele și os, fără carne și mușchi. Un termen împrumutat din contactul cu slavii, cu o circulație restrânsă la noi”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Vuia este un nume provenit în română din sârbă și bulgară (vujo/vuio, vuja). Mai întâi un supranume, cu înțelesul de băiat născut după copiii surorii sale”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„În tradiția bulgară, Novak și numele derivate din acesta - Novko, Noiko, Noika - se tălmăcesc prin: Să înnoiască neamul, familia, să aducă o nouă fericire”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog