Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Dieta de detoxificare care te ajută să slăbeşti

Dieta de detoxificare care te ajută să slăbeşti

de Oana Portase    |   

Specialiştii ne recomandă ca din când în când să mai dăm organismului o pauză de la mâncărurile grele şi să urmăm o cură de detoxificare. Dieta seamănă, pe alocuri, cu postul. Eliminăm lactatele, carnea şi ouăle şi vom vedea schimbări radicale în organism. Asta dacă nu ne axăm doar pe carbohidraţi.

 

O astfel de cură ne ajută să scăpăm de câteva kilograme, ameliorează celulita, elimină senzaţia de balonare şi îmbunătăţeşte aspectul pielii. „Sustinătorii acestei diete spun că organismul nostru este expus unei absorbţii continue de toxine care provin din poluare, fum de ţigară, pesticide, aditivi alimentari, alcool, cofeină sau alimentaţie necorespunzătoare. Pe măsură ce aceste toxine se depun în rezerve, apar unele probleme de sănătate, cum ar fi: supraponderalitate, celulita, migrene, oboseală, balonare, imunitate scăzută, apetit sexual scăzut, infertilitate, chisturi ovariene, alergii, depresie, constipaţie, durere şi stare generală de disconfort. Procesul de detoxificare ajută la eliminarea acestor substanţe nocive din organism, iar rezultatul constă în îmbunătăţirea tonusului general, în pierderea kilogramelor nedorite şi în recuperarea mai rapidă din eventualele afecţiuni existente. Detoxificarea în sine presupune mai multe aspecte care variază de la urmarea unei diete de reechilibrare organică până la efectuarea unor şedinţe de saună, de masaj terapeutic sau de irigare a colonului”, explică medicul nutriţionist Lygia Alexandrescu pentru Jurnalul.

ALIMENTE INTERZISE:

- produsele lactate

- carnea

- peştele

- ouăle

- cofeina

- sarea

- zahărul

- alimentele procesate

 

În primul rând, trebuie să eliminăm o serie de alimente din lista noastră de cumpărături. Vom renunţa la carne, ouă, lactate, alimente procesate şi chiar cofeină, zahăr şi sare. Apoi ne bazăm pe grupele de alimente permise şi de aici ne putem face un meniu divers, care să ne placă.

Exemplu de meniu

Mic dejun: germeni de ovăz fierţi cu fructe proaspete, musli cu suc proaspăt de grapefruit sau salată de fructe proaspete.

Prânz: supă de legume cu germeni de grâu sau de ovăz, salată de crudităţi cu seminţe de dovleac, orez fiert cu salată de crudităţi, tzatziki cu crudităţi, avocado proaspăt cu salată verde şi zeamă de lămâie, cartof copt în coajă, legume înăbuşite.

Cină: ghiveci de legume, legume pe grill cu zeamă de lămâie şi usturoi, porumb fiert, suc proaspăt de legume, salată de ţelină cu miez de nucă.

Este bine să consumăm o mare diversitate de legume şi fructe colorate şi să nu ne îndreptăm spre pâine, paste şi alţi carbohidraţi. Legumele conţin diverse substanţe fitochimice care se combină şi se completează reciproc în lupta pentru menţinerea stării de sănătate, spun specialiştii.

“În afară de faptul că poate acoperi fără probleme necesităţile nutritive ale organismului, dieta de detoxificare mai are o serie de beneficii: normalizează presiunea sângelui şi nivelul colesterolului, curăţă arterele şi aspectul dermal, dă energie şi vitalite, digestie uşoară, memorie bună şi capacitate de concentrare crescută”, mai spune medicul nutriţionist pentru Jurnalul.

Beneficiile unui regim vegetarian se explică practic prin creşterea cantităţii de vitamine şi minerale consumate. Acestea ajută la întărirea sistemului imunitar, menţin oasele puternice, ajută digestia şi reduc greutatea corporală la normalitate. 

Băuturile interzise

Bineînţeles, în astfel de cure este total interzis consumul de alcool, dar pe listă avem şi sucurile din comerţ şi carbogazoase. Acelaşi lucru este valabil pentru orice sursă de metilxantine, o familie de substanţe chimice din care fac parte cafeina, taninul, teobromina şi teofilina. Asta înseamnă că tăiem de pe listă şi cafeaua, ceaiurile de mentă, verzi, negre şi care mai conţin cofeină. La fel, şi ciocolata este interzisă. Oricum pe lista alimentelor interzise avem şi zahărul şi sarea.

Puteţi bea suc de fructe preparat acasă şi diluat cu apă, ceaiuri din plante (păpădia reduce retenţia de apă şi celulita) şi, bineînţeles, multă apă.

CALEIDOSCOP

Boxă din tulpini de grâu

Miniboxa este realizată din tulpini de grâu şi are un design deosebit. Redă până la patru ore de muzică în continuu cu doar o încărcare şi are o baterie de 500 mAh.

 

Cana pe care joci X şi 0

Jocul copilăriei este acum disponibil pe cana de cafea. Jocul este încorporat în cană, aşa că nu ai nevoie de cariocă şi nici să speli cana după fiecare joc.

Tacâmuri de picnic elegante

Ca să scapi de tacâmurile din plastic şi dacă nu vrei să pleci la iarbă verde cu cele de acasă, poţi alege un set mini şi elegant. Tacâmurile sunt realizate din oţel inoxidabil şi sunt detaşabile, pentru a câştiga spaţiu.

 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri