Bătălia politică nu se rezumă doar la confruntarea dintre partide. Una la fel de importantă, deşi mai puţin evidentă, este cea dintre grupările regionale din interiorul partidelor, centrul de putere geografic din interiorul partidelor variind de-a lungul vremii. De pildă, în confruntarea cu Mihai Tudose, Liviu Dragnea şi-a asigurat victoria prin stabilirea unui „condominium” olteano-moldovenesc în interiorul PSD, în detrimentul organizaţiilor din sud-estul ţării care l-au sprijinit pe fostul premier.
Primii premieri ai PSD de după alegeri au provenit din filiale puternice – Sorin Grindeanu din Timiş, Mihai Tudose din Brăila – însă miniştrii, dar mai ales secretarii de stat au fost selectaţi din zona de provenienţă a preşedintelui Dragnea, Oltenia şi Muntenia. Îndeosebi garnitura de secretari de stat a fost selectată din judeţele Olteniei, dominată de apropiaţi ai lui Dragnea, precum Olguţa Vasilescu şi Paul Stănescu. Este o situaţie radical schimbată faţă de anii 90, când Moldova era fieful incontestabil al social-democraţilor, iar eminenţele cenuşii ale partidului proveneau din această zonă: Octav Cozmâncă (Botoşani), apoi Viorel Hrebenciuc (Bacău). Centrul de greutate a început să se schimbe în 2004 când Alianţa D.A. a obţinut scoruri mari în unele judeţe moldoveneşti. De atunci, liderii din Muntenia şi Oltenia predomină în conducerea PSD cărora, într-o vreme, li se adăugau şi cei din grupul de la Cluj, cu o influenţă supradimensionată faţă de ponderea lor electorală în Ardeal. Odată cu Liviu Dragnea, transferul de putere în partid către Oltenia, cea mai pesedistă regiune, a devenit evident, însă nu a putut fi menţinut. Pentru a-l înlătura pe Tudose, Dragnea a obţinut sprijinul pesediştilor moldoveni cu portofolii ministeriale: Valentin Popa la Educaţie, Dănuţ Andruşcă la Economie, Lucian Şova la Transporturi, iar Ana Birchall vicepremier. Cândva, ardelenii erau susţinătorii fervenţi ai PNŢCD, dar locul lor a fost preluat de liberali. Una dintre explicaţiile succesului lor este fidelizarea unui segment de electorat important în judeţe precum Arad, Bihor, Timiş, Sibiu sau Bistriţa-Năsăud, anume cultele neoprotestante. Penticostalii şi baptiştii din zonă merg constant la vot şi votează conform deciziilor luate de liderii comunităţii, pastori ajungând chiar în Parlament. Până la fuziunea cu PNL, au fost, în general, susţinători ai PDL. Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, se numără printre aceşti reprezentanţi politici ai neoprotestanţilor din Ardel, ca şi fostul secretar general al PNL, acum primar la Oradea, Ilie Bolojan, membru al cultului baptist. Actualul secretar general al PNL, Robert Sighiartău, este penticostal din Bistriţa. Nu este surprinzător că liberalii ardeleni au reuşit să impună conducerii centrale să susţină referendumul Coaliţiei pentru Familie, în pofida protestelor timide ale unor liberali din Bucureşti, precum Adriana Săftoiu, care au invocat în zadar valorile liberalismului clasic, printre care şi neintruziunea statului în viaţa privată.
În guvernul Dăncilă, şase miniştri au intrat cu susţinerea organizaţiilor PSD din Moldova, doi dintre ei fiind vicepremieri: Ana Birchall şi Viorel Ştefan.
Capitala, subreprezentată
Organizaţiile PNL şi PSD din Capitală au acum o influenţă redusă la nivelul conducerii centrale. Social-democraţii au avut o lungă tradiţie în a fi ridiculizaţi în Bucureşti de către partidele de dreapta, însă alegerea Gabrielei Firea arată că oraşul a ajuns un fief pesedist, dar Dragnea suspectează pesediştii bucureşti că au jucat la două capete în războiul cu Tudose, iar Ecaterina Andronescu şi Rodica Nassar nu au intrat în guvernul Dăncilă. La liberali, eşecul catastrofal al PNL Bucureşti la alegerile din 2016 a făcut din filială o organizaţie de mâna a doua.
Paradoxul grupului de la Cluj
Social-democraţii clujeni, în frunte cu Ioan Rus şi Vasile Dâncu, au avut eşecuri electorale în serie, dar au avut o influenţă mare la vârful partidului. La Congresul din 2005, l-au opus pe Mircea Geoană lui Ion Iliescu şi au câştigat, invocând nevoia de înnoire ideologică a partidului. Tot cu susţinerea lor a fost ales ca preşedinte al PSD şi Victor Ponta, iar în guvernul Cioloş, Vasile Dâncu a fost singurul ministru care nu putea fi considerat „apolitic”, deşi oficial nu mai era membru PSD. Acesta a fost ultima clipă de glorie a grupului de la Cluj, în condiţiile în care pesediştii „regăţeni” s-au săturat să se mai uite în gura „dăscălimii” clujene care a fost înfrântă de fiecare dată pe plan local. „