Jurnalul.ro Editoriale „Dimensiunea cosmică”, de uz personal, a vizitei în SUA

„Dimensiunea cosmică”, de uz personal, a vizitei în SUA

de Serban Cionoff    |   

Dintre multele sintagme la care au apelat comentatorii pentru a caracteriza semnificația și efectele posibile ale vizitei președintelui Klaus Iohannis în Statele Unite aș alege-o pe cea a sociologului Marius Pieleanu care a avertizat să nu se dea ,,o dimensiune cosmică’’ evenimentului. Firește, domnia sa avea în vedere tendința de a folosi anumite pasaje sau expresii din declarațiile  președintelui Donald Trump, ca pretext pentru a hiperboliza imaginea publică a președintelui Klaus Iohannis, fără a mai aștepta să vadă ,,în ce măsură va fi operaționalizată această întâlnire’’. În același timp, profesorul Marius Pieleanu, bun cunoscător al impactului psihosocial al proceselor politice, atrăgea atenția asupra unor ,,riscuri ale succesului’’ , adică la faptul că unele state din Uniunea Europeană ar putea considera că interesele lor ,,sunt vexate’’ de ceea ce președintele român a convenit cu partea americană.

 Există, însă, și un alt mod de a da ,,o dimensiune cosmică’’ declarațiilor președintelui Donald Trump  și, în mod deosebit, elogiilor aduse lui Klaus Iohannis pentru ,,eforturile curajoase de a lupta împotriva corupției și de a apăra statul de drept’’. De exemplu, atât Laura Kovesi, cât și George Maior, se pot considera, fiecare în felul său, direct vizați de aprecierile președintelui Donald Trump. Neputând fi exclusă nici ipoteza că, mai cu seamă acum, când cei doi se află în centrul unor intense critici și contestări, ei ar putea să se folosească de această situație pentru curma dezbaterea și a se menține pe pozițiile pe care,încă, le dețin.

 Așa încât,vrem–nu vrem,place sau nu place, este cazul să ne aducem  aminte de avertismentul lui Marius Pieleanu. Pentru asta, este de ajuns să ne referim la maniera sfidătoare în care actuala șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi (anterior, procuror General al României) și ambasadorul României în SUA, George Maior (director al SRI în perioada precedentă) tratează comisia parlamentară care cercetează ceea ce s-a petrecut în casa lui Gabriel Oprea în seara alegerilor prezidențiale din 2009. Formal, există o deosebire între comportamentul celor două personaje. Laura Kovesi refuză, în mod sistematic, să dea curs invitației oficiale a comisiei parlamentare, pe când George Maior, mai bine mai târziu decât niciodată!, a venit, totuși, la audieri. De venit a venit venit , dar a dat - atunci când a dat?!-  răspunsuri în doi peri, prevalându-se de dreptul de a a-și proteja ,,viața privată’’, dacă nu chiar rangul diplomatic. Prin aceasta, confirmând, de fapt întărind, întrebarea care circulă tot mai insistent în spațiul public: „Ce are de ascuns fostul șef al SRI, actualul ambasador, George Maior?’’

  Am folosit expresia „fiecare în felul său’’ pentru pune în evidență ideea că, judecând după comportamentul lor în această situație, și Laura Kovesi și George Maior se consideră, deja, beneficiari ai înaltelor aprecieri exprimate de  președintele Donald Trump. Calitate în care își vor permite să dea – din nou, fiecare în felul său!- cu tifla comisiei parlamentare. Numai că, dacă în ceea ce o privește pe Laura Kovesi este de necontestat că anumite oficialități și instituții din patria Licuriciului cel Mare îi sunt susținători fideli și consacrați pentru ceea ce se numește curajul extraordinar cu care acționează pentru eradicarea corupției, în schimb, atunci când de discută despre ambasadorul George Maior,lucrurile iau o întorsătură câtuși de puțin plăcută. Mă refer la faptul că George Maior a fost unul dintre personajele publice al căror nume figurează, în mod sistematic și constant, în grupul susținătorilor odiosului regimul al Amiralului Dezastrului Național. Inclusiv printre participanții la acea Noapte a Generalilor din casa lui Gabriel Oprea.  Mai mult, după cele aduse la cunoștința marelui public, aseară, la dezbaterea moderată de Mihai Gâdea în emisiunea ,,Sinteza zilei’’ și difuzată de canalul Antena 3, consider că sunt întrunite argumente pentru ca Ministerul Afacerilor Externe, domnul ministru Teodor Meleșcanu, să acorde atenție, cu celeritate, rezolvării acestei situații absolut nedorite și de neacceptat. Situație pentru depășirea căreia cred că soluția susținută de parlamentarul PSD, Liviu Pleșoianu, este singura corectă: rechemarea sau demiterea ambasadorului George Maior. Alternative în raport cu care, după dezvăluirile difuzate la Antena 3, imperativul categoric al lui științei logicii- „tertium non datur’’- rămâne perfect valabil!

 Am făcut acest apel către domnul ministru Teodor Meleșcanu în ceea ce îl privește pe ambasadorul George Maior, pentru că, dinspre partea (încă)  ministrului de justiție, Tudorel Toader, ni s-a dovedit că a-i cere o decizie fermă privind schimbarea șefei DNA,Laura Kovesi, respectiv, a procurorului general,Augustin Lazăr, este ceva ce ține de domeniul așteptării infinite și a speranțelor deșarte…  

 Dacă Laura Kovesi și George Maior vor da „o dimensiune cosmică’’, dar una de uz personal, vizitei lui Klaus Iohannis în Statele Unite și se vor prevala de o asemenea interpretare pentru a sfida  și cu alte ocazii parlamentul țării?- acesta rămâne,până la urmă,doar una dintre fațetele problemei. Esențial este, însă, ca decidenții noști politici să nu se mai încreadă într-o asemenea iluzie, ezitând să ia deciziile îndelung așteptate de temă că, procedând în acest fel, l-ar supăra pe marele nostru aliat strategic. Dimpotrivă, sunt convins că folosind canalele de comunicare diplomatică autoritățile românești îi pot informa,  corect  argumentat și solid documentat, pe partenerii americani despre adevărurile pe care,câteodată, unii dintre ei lasă impresia că le ignoră.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri