Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Dinamo, debut cu stângul în play-off-ul ligii secunde

Dinamo, debut cu stângul în play-off-ul ligii secunde

de Adi Munteanu    |   

După ce a obținut calificarea în play-off, Dinamo visează acum chiar la promovarea în Liga 1. Cum din cele șase echipe Steaua nu are drept de promovare, primul obiectiv al „câinilor” este depășirea unei echipe din fața sa, cele mai îndemână fiind Unirea Dej și FC Buzău pentru prinderea unui loc de baraj. Dacă vor avea un parcurs perfect și vor învinge și pe fruntașele Steaua, Poli Iași și Oțelul, Dinamo ar promova direct.

Totuși, Dinamo, chiar dacă a fost susținută din nou de un stadion plin pe „Arcul de triumf”, nu a reușit decât un egal, 1-1, obținut cu mari emoții. Buzoienii au jucat foarte bine, au dominat mare parte din meci și s-au dovedit o echipă mai compactă și mai omogenă, mult mai obișnuită cu felul cum se joacă în eșalonul secund. De partea cealaltă, Dinamo a arătat mari carențe și de multe ori a arătat aceleași carențe pe care le-a avut și pe finalul sezonului trecut, când a și retrogradat din Liga 1. Totuși, cum-necum, chiar cu acest semieșec, Dinamo a urcat pe un promovabil loc 4, însă la egalitate de puncte cu rivalii de la Dej și Buzău. Una peste alta, în ciuda unei evidente lipse de omogenitate, Dinamo a arătat că are jucători valoroși precum Ahmed Bani, Amzar, Giafer sau Patriche, cu care ar putea ataca promovarea, însă Ovidiu Burcă mai are mult de lucru. 

„Vom obține licența”

Prezent la meci, Gabriel Glăvan, noul director sportiv al celor de la Dinamo, a declarat după meci că nu se pune problema neobținerii licenței pentru sezonul următor, „chiar și pentru Liga 1. Tragem la promovare și continuăm sigur cu Ovidiu Burcă. Până acum s-a ținut de cuvânt cu ce a promis”.

Următorul meci al dinamoviștilor este în deplasare la Unirea Dej, o contracandidată directă la un loc promovabil. O victorie ar scoate pentru moment ardelenii din calculele promovării, însă Unirea Dej a demonstrat în meciul cu Steaua, chiar dacă a pierdut la scor în Ghencea, 0-3, că este o echipă incomodă în deplasare și greu de învins  pe teren propriu.

 

Steaua, fără obiectiv, crește jucătorii altora

Chiar dacă nu are niciun obiectiv pentru acest sezon, Steaua și-a văzut de treabă și a învins clar Unirea Dej în prima etapă din play-off și se menține pe primul loc în Liga 2. Totuși, la Steaua are ocazia să se evidențieze tot mai mult tânărul Atanas Trică (18 ani), împrumutat de la CSU Craiova, fiul fostului stelist Eugen Trică și nepotul lui Ilie Balaci. El a înscris golul de 3-0 și este deja la a treia reușită în acest sezon pentru Steaua.

Subiecte în articol: Dinamo Bucureşti
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri