Valul de migranti spre Europa Centrala si Occident a marcat o ofensiva fara precedent a Turciei impotriva “ fortaretei “ UE . Recunoscut sau nu de europeni ,fluxul a inceput si s-a derulat in contextul sporirii procuparii intreagii Europei privind situatia creata si consecintele ei.
Germania, “ initiatoarea exodului “, a marsat, cand fenomenul a luat amploare ,pe ideia folosirii Turciei drept factor” regulator “al valului.
Solutia a fost acceptata ( in contextul amplificarii atentatelor teroriste pe continent) greu, dar era in lipsa altei variante care sa evite un posibil dezastru uman pe continentul european.
La Bruxelles, a inceput pregatirea unui scenariu cu implicarea directa a Turciei,pentru depasirea situatiei nou create.Si de aici, au avut loc dezvoltari interesante. Momentul, a fost perceput de Ankara la adevarata dimensiune si cu ” viteza”a raspuns negociatorilor din capitala europeana cu un pachet de ( pretentii ) obiective si solicitari strategice. 6 miliarde euro ( in etape), liberalizarea vizelor,deschiderea de noi capitol pentru aderare si alte dorinte.
Prezentarea si sustinerea acestor doleante a fost punctul special ,pentru ca diplomatia turca , prin diplomatul si profesorul Davutuoglu , premier, a convins Europa de importanta si rolul Turciei in combaterea si evitarea acestui flagel ce se pregatea pentru” invadarea” Europei.
Aceasta sa fi fost punctul care l-a deranjat pe presedintele Erdogan fata de prestanta primului ministru ? Greu de spus , dar dupa scurt timp, primul ministru (dupa o discutie de o ora si jumatate cu presedintele) isi anunta demisia si retragerea din politica, revenind la catedra.Dincolo de alte speculatii, ramane modul diplomatic in care A. Davutuoglu reusit sa convinga pricipalii lideri europeni despre importanta “ recompenselor “ pentru ambele parti , pentru depasirea dificultatilor create de situatia framantata din Europa, Orientul Mijlociu, si nu in ultimul rand pentru asccensiunea tot mai evidenta a presedintelui turc spre o conducere autoritara.
In acest context, presedintele s-a simtit trecut pe linia doua de abilitatea premierului si a simtit nevoia unui raspuns prin despartirea de vechiului colaborator. Ce a urmat, s-a vazut presedintele critica Europa, consolideaza relatiile directe cu cancelarul german si exprima o pozitie a omului de stat care care rezolva tot. Aceasta situatie a atras la Bruxelles, intr-o oarecare masura, necesitatea sporirii atentiei fata de modul de atingere a celor 72 de clauze impuse Ankarei pentru liberalizarea a regimului de vize pentru cetatenii turci. Pentru siguranta derularii procesului se vorbeste si despre posibilitatea unei “frane de urgenta” care sa permita suspendarea facilitatii, daca partea turca nu va respecta criteriile cerute de comunitatea europeana .
Ultimile evolutii din Turcia semnaleaza intentiile presedintelui turc de a folosit contextul din Orientul Mijlociu si criza refugiatilor pentru afirmarea ca principal actor in solutionarea problemelor regiunii. Ceea ce ramane de remarcat este o anumita complicitate si ingaduinta a unei Europe fata de aceasta situatie, uitand de exigenta manifestata fata de momente asemanatoare in alte parti (Estul Europei). Acesta sa fie pretul concesiilor facute Turciei ? Nu, valoarea este mult mai mare.