Jurnalul.ro Ştiri Educatie Diplomele pentru absolvenții de studii superioare vor avea cod QR

Diplomele pentru absolvenții de studii superioare vor avea cod QR

Diplomele pentru viitorii absolvenți de studii superioare, care sunt înmatriculați în anul I de studii, începând cu anul universitar 2024 - 2025, vor avea cod QR, a decis Guvernul în ședința de miercuri.

Potrivit Hotărârii de Guvern, sunt cuprinse în această categorie diploma de absolvire ciclul scurt – studii universitare de scurtă durată, diploma de licență ciclul I – studii universitare de licență, diploma de inginer ciclul I – studii universitare de licență, diploma de urbanist ciclul I – studii universitare de licență, diploma de arhitect ciclul I şi ciclul II de studii universitare oferite comasat, diploma de licență și masterat ciclul I şi ciclul II de studii universitare oferite comasat, diploma de masterat ciclul II – studii universitare de masterat, diploma de doctor ciclul III – studii universitare de doctorat, certificatul de absolvire a cursului pregătitor pentru învățarea limbii române, certificatul care atestă finalizarea unui program de pregătire bazat pe studii universitare avansate și a programului individual de cercetare științifică și atestatul de studii postdoctorale – program postdoctoral.

Codul QR va conține un identificator unic specific fiecărui act de studii care se va elibera absolvenților.

Prin scanarea codului QR, se va accesa o bază de date care va arăta parcursul academic integral al titularului diplomei.

De asemenea, suplimentul la diplomă în formatul Europass care se va elibera absolvenților înmatriculați în anul I de studii, începând cu anul universitar 2024- 2025, va fi întocmit bilingv, în limba română şi în limba engleză, a mai decis Executivul.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: diplome cod qr studii superioare
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri