Jurnalul.ro Ştiri Educatie Noile schimbări ale Ministerului Educaţiei. Dispar 30.000 de locuri de la liceu

Noile schimbări ale Ministerului Educaţiei. Dispar 30.000 de locuri de la liceu

de Theodora Şutiu    |   

Ministerul Educaţiei (MEN) a anunţat printr-un proiect de hotărâre de Guvern, publicat pe site-ul instituţiei, că locurile destinate elevilor care vor intra în clasa a IX-a în toamna acestui an a fost redus cu aproximativ 30.000. În acelaşi timp, ministrul Ecaterina Andronescu a anunţat că începând de anul viitor nu vor mai exista clase cu mai mult de 25 de copii şi că din 2020 clasa pregătitoare va deveni clasa I.

Deşi la sfârşitul lunii martie, atunci când proiectul de HG a fost pus în dezbatere publică, acesta prevedea aceeași cifră de școlarizare pentru clasa a IX-a, cursuri de zi, ca și în 2018, 164.000, documentul a fost înlocuit cu altul care prevede doar 134.000 de mii de locuri, cu toate că în acest an sunt înscriși în clasa a VIII-a 175.463 de elevi care acum se pregătesc să dea Evaluarea Națională și apoi admiterea la liceu.

Întrebată care sunt diferenţele între cifrele de şcolarizare existente şi cele propuse prin proiectul de hotărâre, Andronescu a afirmat:  „Nu am acum cifrele în faţă ca să vă spun, sunt două locuri mai sus sau două locuri într-o parte sau 10 locuri în partea cealaltă, dar, încă o dată, ceea ce este important şi consider că trebuie spus este că toţi elevii care sunt înmatriculaţi în clasa a VIII-a vor avea locuri în şcolile profesionale sau în licee, acest lucru este o certitudine. Nu este vorba de nicio dispariţie”.

Totodată, ministrul Andronescu a declarat că se caută soluţii pentru a reduce numărul de copii dintr-o clasă la 25, în condiţiile în care în prezent există şcoli cu 30-35 de elevi per clasă: „Este o măsură care este posibilă în sistemul românesc de învăţământ şi după părerea mea este absolut necesară”, a spus ministrul.

Transformarea clasei pregătitoare

Începând de anul viitor, clasa pregătitoare va deveni clasa I. Ministrul Educaţiei a explicat şi de ce a fost schimbată această denumire. „Nu poți să trimiți un copil în clasa zero, ea se numește clasă pregătitoare, dar din păcate în mentalul public a intrat drept clasa zero. În acest moment, ciclul primar are cinci ani. Începe copilul în clasa pregătitoare și termină clasa a patra. Nu se schimbă nimic, rămâne la fel, numai că renumerotăm și clasa aceasta așa-zisă zero, ca să scăpăm de acest zero, o să devină clasa I”, a spus oficialul.

 

O altă modificare este pentru învăţământul profesional, unde cifra inițială de 55.000 de locuri se majorează la 60.000 de locuri. Alte 137 de locuri sunt suplimentate pentru învățământul militar, potrivit proiectului.

 

Învăţământul obligatoriu continuă încă doi ani la liceu sau trei ani la şcoala profesională. Deci, aici suntem, toţi elevii vor continua să înveţe după clasa a VIII-a”,

Ecaterina Andronescu

 

Ministrul a precizat că va vorbi despre cifrele exacte de şcolarizare după ce proiectul de hotărâre va fi aprobat în Guvern.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri