Jurnalul.ro Ştiri Politică Scandal între Orban și PSD, pe tema aglomerației din vămi

Scandal între Orban și PSD, pe tema aglomerației din vămi

Aglomerația din vămi a fost unul dintre motivele de dispută dintre PSD și premierul Ludovic Orban, chemat, luni, în Parlament, să dea explicaţii cu privire la măsurile luate în timpul stării de urgenţă. Parlamentarii PSD i-au reproşat premierului că a exportat muncitori sezonieri.

Deranjat de acuzaţii, premierul a amintit de milioanele de români care au plecat în străinătate în timpul guvernărilor anterioare.

„Mă aşteptăm să se vorbească despre economie. Din păcate nu s-a vorbit. Se vede că nu înţelegeţi nimic din UE. UE înseamnă libertatea de circulaţie a oamenilor, a ideilor, a mărfii. Nu va e ruşine să vorbiţi despre românii care pleacă la muncă şi muncitori sezonieri, acum, câteva mii de muncitori sezonieri, după ce aţi alungat milioane de români, plecaţi exasperaţi de guvernările voastre, în care aţi călcat în picioare speranţa oricărui român. Îmi e greu să trec peste această obrăznicie”, a spus Ludovic Orban, în plenul Camerei Deputaţilor.

Ludovic Orban a fost chemat în faţa Parlamentului pentru a da explicaţii cu privire la măsurile luate în timpul stării de urgenţă.

Subiectul nu a putut să fie dezbătut, însă, prea mult, din cauza jignirilor şi contrazicerilor dintre opozanţii Guvernului şi liberali.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: disputa orban psd
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri