Seara de luni a fost presărată cu emoții mari în bucătăria ,,Chefi la cuțite”, iar verdictul a stabilit o nouă înfrângere pentru ,,portocala mecanică”, echipa lui chef Florin Dumitrescu. După ce săptămâna trecută a pierdut doi concurenți în confruntări, aseară un alt om de bază și-a luat rămas bun de la echipa portocalie și a ieșit din competiția culinară, după o probă de baraj.
Ediția de luni, 6 noiembrie, a fost lider de piață pe publicul comercial, dar și la orașe, în intervalul 19.59-23.02. Așa se face că pe publicul comercial, „Chefi la cuțite” a condus topul audiențelor cu o medie de 11.4 puncte de rating și 28,2 % cota de piață, în vreme ce Pro Tv se clasa pe locul al doilea cu 10,4 puncte de rating și 25,7 % cota de piață. Spectacolul culinar a atras în minutul de maximă audiență de la 21.15 un număr de 2.024.000 de telespectatori, care au fost martorii unei confruntări ,,la cuțite” cu final amar pentru echipa lui chef Dumitrescu.
Tema de aseară a impus ca la fiecare banc de lucru farfuriile să refacă savoarea reprezentativă preparatelor din Grecia, Franța, sau China. Specificul culinar al fiecărei echipe a fost stabilit de chef Bontea, ce a extras biletul câștigător. Având în vedere că la masa jurizării s-au aflat somelieri, degustători de vin profesioniști cu papile gustative extrem de exigente, echipa verde și-a adjudecat rafinamentul francez, pentru a-și pune în dificultate adversarii. Movul și portocaliul au avut de gătit, pe rând, rețețe grecești, sau asiatice. Finalul confruntării a stabilit victoria detașată a echipei lui Sorin Bontea și le-a dat mari emoții celor care au intrat în arenă pentru proba duelului. Tema lactatelor i-a încurcat pe mulți dintre cei cu tunici mov și portocalii în proba individuală, iar două dintre farfuriile cu cel mai mic punctaj au ajuns la baraj. Ioana Botiș și Mihai Ionescu au fost pe muchie de cuțit, iar ultimul test ce le-a testat dexteritatea și imaginația a fost decisiv. După ce au pregătit ou benedict cu sos olandez și o omletă cu jumări, Ioana a părăsit competiția și a destabilizat încrederea echipei portocalii. Chef Florin Dumitrescu a rămas în trei oameni după trei confruntări, dar și dezamăgit de reacția concurentei: ”Ioana nici nu și-a luat la revedere când a plecat. M-a deranjat acest lucru”, a mărturisit acesta.
Rând pe rând, cei care și-au câștigat dreptul de a găti alături de chefii Bontea, Dumitrescu sau Scărlătescu cedează sub presiunea unei competiții complexe și imprevizibile. La bancurile de lucru se formează primele alianțe, primele strategii, iar confruntările ce urmează promit un spectacol culinar greu de egalat. Diseară pe Antena 1, telespectatorii vor avea parte de multă voie bună și o degustare pe note muzicale, iar despre ce este vorba vom afla într-o nouă ediție ,,Chefi la cuțite”, de la ora 20:00!
Sursa:Kantar Media |
Copyright:ARMADATA S.R.L. |
Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group |
Analiza este facuta pe target-urile 18-49 Urban, All urban si National |
Perioada 6 noiembrie 2017 |