România s-a evidențiat în ultimii ani prin distrugerea de vieți omenești în împrejurări pe care nici un om matur nu le poate socoti simple accidente. Afirmații din presa internațională, mai recent din „La Stampa”, cum că este vorba de „una dintre cele mai sărace țări ale Europei”, nu explică mare lucru.
Din nefericire, țara noastră se află acum, desigur, pe o direcție nefastă, a degradării. Cauza nu este, totuși, sărăcia, căci premise pentru ceva diferit nu lipsesc. România a fost adusă, însă, la coada Europei și stă acolo. Explicația distrugerilor, care sunt astăzi de multe feluri, este în altă parte. Să considerăm exact faptele.
În urmă cu șase ani, „președintele” de azi căuta un slogan care să-i slujească preocupările. A găsit tragedia de la „Colectiv” și a clamat pe loc, cu obtuzitate: „corupția ucide”. Aparent fără replică, căci nimeni nu aplaudă corupția, chiar dacă în România actuală acuză cel mai vârtos corupția tocmai cei care o practică, iar aceasta poate avea efecte tragice.
Numai că evenimentele ulterioare au confirmat altceva. Pe de o parte, nu corupția a dus la acel asasinat într-un club privat de distracții. După datele pirotehnicienilor, cineva a pus focul și a nimicit viețile a zeci de tineri. Evident, „președintele” nu s-a ostenit să meargă în profunzimea cazului – iar procurorii, apoi și judecătorii se tem din nou în România să nu-i jeneze cumva pe cei care îi numesc. În treacăt fie spus, tragedia de atunci trebuia lămurită fără rest de către cel care se dădea „șef al statului”. Ca și crimele ce țin de oribilul comerț cu ființe umane din acești ani!
Pe de altă parte, s-a profitat de crima de la „Colectiv” pentru a aduce la putere, în loc de legitimul „guvern al țării”, insipidul „guvern al meu”. Aici a fost încheierea! A fost oare și miza?
Astăzi, suntem după tragedia de la Piatra Neamț, în care oamenii au murit ca urmare a unei defecțiuni electrice la secția de terapie intensivă pentru cei infectați cu covid 19. Va fi, probabil, o anchetă procuraturii, dar același „președinte” s-a grăbit cu sloganuri pentru idioți: „răspunderea este a celor care au guvernat!”. Din nou, nu contează că cel care cere voturi unei comunități răspunde oriunde în lume de ceea ce se petrece cu aceasta – nu contează adevărul. Nu contează nici faptul că în municipiul Sibiu, în care a fost primar mulți ani, nu este altceva decât la Piatra Neamț, că tragedii gen „Colectiv” sau „Piatra Neamț” sunt posibile, cum ne spun cunoscătorii, aproape oriunde în România de azi.
Probabil că și după tragedia de la Piatra Neamț procuratura se va pune în mișcare. Fiind mică răspunderea decidenților de la noi pentru propriile fapte, iar instituțiile de forță fiind cu ochiul la ce vor „șefii” și nu la adevăr, sunt puține speranțe că se va merge până la capăt.
Ca cetățeni, nu avem însă nici un motiv să înghițim falsuri evidente, care distrug și ce mai este. Mai ales că acest capăt al distrugerilor ce au loc pe scară largă în România ultimilor ani este tot mai evident. Poate că nu se stabilește juridic de fiecare dată, căci în drept contează un anumit adevăr – „adevărul juridic”, iar acesta, în „justiția” controlată din România actuală, este frecvent opus adevărului pur și simplu. Dar, măcar din punct de vedere politic și moral, capătul este sigur.
Capătul este la cel care se pretinde, fie și împotriva Constituției, „șeful statului”, formulă favorită a celor care, înțelegând puțin, se reped la Mussolini! Argumentele abundă – totul este să rămâi lucid, spre a le vedea.
De pildă, “președintele” a lansat clișeul că „nu s-a făcut nimic în treizeci de ani”. Și acum perorează iresponsabil, de câte ori își pune promterul în față, despre vina altora. Numai că, dacă „nu s-a făcut nimic”, el ar trebui să dea seama primul, căci funcționează ca decident în administrația publică de cel puțin douăzeci de ani. De șase ani, ca „șef al statului”, comite abuzuri, împiedică și cultivă evidente aiureli. La orice cântărire obiectivă, „președintele” este mai mult decât oricine din politica de azi la originea „nimicului” său.
În plus, pe orice a pus mâna „președintele”, s-a stricat. Ce s-a ales din „proiectul de țară”, de „România educată”, de „România normală”? Dacă începe să se exprime liber, îți dai repede seama că nu știe despre ce este vorba. Contra promisiunii „lucrului bine făcut”, a modificat justiția spre a face loc malversațiunilor sale și apoi declară că este în regulă. Acum vedem că „ministrul său al justiției” are în parlament o lege care reintroduce noua Securitate în anchetele penale! „Președintele” a uneltit până și-a adus al doilea “guvern al meu”, iar acum nu este în stare să plătească pensii și salarii conform legilor, pe care, de altfel, le-a semnat. A distrus opțiuni raționale în orice democrație din Europa actuală – folosirea consumului intern ca motor al creșterii economice, luarea în regie a resurselor naționale, eliminarea „statului paralel”, scoaterea justiției de sub controlul unor persoane. Pe acestea le-a înlocuit cu interese ciocoiești ale unor inși care, la fel de diletanți, vor destrăma și ce mai funcționează în această țară. Uniunea Europeană o înțelege ca pe un târg de lemne, iar politica externă a transformat-o în excursii, după ce se închipuie că relațiile între patru ochi – care adesea sunt fabulații – ar stabili conduita unor țări, că geografia te face merituos, că poți cumpăra orice, că se poate trăi din oportunism. Nimeni nu procedează atât de rudimentar, încât nu-i de mirare că s-a ajuns la coada Europei.
În ultimele săptămâni, tragedia de la „Colectiv” se repetă în România în fiecare zi. Mai nou, se și depășește. Cineva pune chibritul prin ceea ce face, prin ceea ce împiedică și prin ceea nu se pricepe să facă.
La drept vorbind, cum am mai insistat, România putea fi ferită în mult mai mare măsură de pandemie din două motive: nu este sugativă turistică și nu este în centrul schimburilor comerciale mondiale (vezi A. Marga, Lecțiile pandemiei, Tribuna, Cluj-Napoca, 2020). Ea este acum infectată procentual mai mult decât țările comparabile, iar decesele, raportate la efectivul populației, o fac campioană.
După ce, cu suficiență, „președintele” a comparat România cu Spania, Italia, Franța, mai nou o compară cu Germania. De ce nu o compară cu ceea ce este comparabil: Ungaria, Polonia, Bulgaria, Danemarca, Grecia? După ce a decretat emfatic „starea de urgență” (de „demență”, cum bine s-a spus!), apoi alte „stări” fără noimă, spre a salva un guvern de neisprăviți, el induce, cu fiecare pas, greșeli ce costă vieți. A adus la început în țară un milion și jumătate de oameni fără control sanitar serios, fiind „votanții noștri”, cum spunea posesiv un vice de-al său. Apoi a impus rezolvările sale nepricepute, lăsând însă răspunderea în seama altora.
În definitiv, tragedia de la Piatra Neamț a fost în baza deciziilor „președintelui”. Vinovații sunt printre cei care îi țin isonul. Se confirmă din nou că un „șef de stat” veleitar își asociază partea sumar calificată a societății. Nici o personalitate efectivă nu este în siajul său, într-o țară în care mai sunt, har Domnului, oameni care se pricep la treburile publice.
Nici acum, după atâtea luni, decidenții din România nu au stabilit cu acuratețe unde și cum se răspândește coronavirusul-19. Nu a existat vreo dezbatere deschisă cu specialiștii și nici o dezbatere publică pe temă. O mână de impostori și semidocți iau măsuri copiind pe apucate ce se face pe la alții și aruncând vina prostește, cum spun propagandiști de mucava ai „președintelui”, pe „pandemia mondială”!
Record de stupiditate, mai nou de vină sunt – după săli de clasă, biserici, biblioteci, restaurante, azi mâine mersul pe jos și respirația etc. – bieții producători agricoli. Nu numai că li s-au distrus și acele unități de preluare a produselor muncii lor, pe care un destoinic ministru al agriculturii le-a creat cu ceva timp în urmă, dar sunt scoși din piețe în aer liber, ca și cum așa se oprește virusul.
La rând vine, desigur, educația. Cum se întrevede, dacă se aplică inepțiile „președintelui”, România ajunge nu numai la una dintre cele mai dureroase discriminări sociale prin educație din istoria ei modernă, dar și la o prăbușire fără precedent. Sub bagheta amatorismului „prezidențial” se amplifică fenomenul original al „fugii de învățământul din România” al elevilor și studenților indigeni.
După încă șase ani pierduți, România actuală se trezește multiplă campioană. Ea a devenit campioană la emigrare în condiții de pace; nu o întrece nici o țară de pe glob. Ea este campioană europeană la necitit; consumul de carte pe cap de locuitor este aici cel mai mic. Ea devine campioană la împrumuturi financiare externe; se mănâncă deja masiv din farfuriile noilor generații. Ea este campioană la distrugerea pluralismului – aici fiind locul în care „președintele” cere dispariția „definitivă” a unor partide care au contribuit la democratizarea României, atâta câtă este.
În curând, România devine campioană și la desfigurarea a ceea ce înseamnă „alegeri”. „Președintele” le vrea în orice condiții, fie și împotriva legilor, cu o pricepere a ceea ce înseamnă alegeri democratice comparabilă, pe cât grăiește, cu cea a unui milițian șef.
Nu lipsesc indiciile. La alegerile europarlamentare din 2019, cum spune presa timpului, nu s-a discutat nimic, dar s-a diabolizat, ca și cum din faptul că-ți pictezi rivalul ca răul însuși ar rezulta că tu ești bun. La referendum, „președintele” nu a fost capabil să lămurească propria întrebare. „Alegerile prezidențiale” s-au ținut după trierea din timp a candidaților, cu justiția controlată și noua Securitate, ca nu cumva să fie vreun contracandidat atrăgător. Și, desigur, după fuga „președintelui” de orice dezbatere publică, care a uimit aceeași presă internațională! „Alegerile locale” din 2020 au fost cu plimbatul sacilor de voturi, cu mișcarea flotanților și cu nelipsita numărare securistă a voturilor.
Democrația presupune alegeri, dar alegerile, știe oricine cu capul la purtător, nu se reduc la mecanica votului. Democrația presupune alegeri, dar nu doar printre formațiuni consacrate, ci lăsând loc înnoirii. Se pot da și alte exemple care atestă că decidenții României actuale nu știu ce înseamnă alegerile!
De fapt, la ce bun alegeri făcute de mântuială? Îi este frică cuiva de un parlament care ar fi capabil să se opună aberațiilor? Îi este frică de o justiție scăpată de sub controlul unor inși? Se vrea cumva al treilea mandat? Atât de scurtă este mintea încât nu-ți dai seama că ceea ce este construit pe minciună nu rezolvă ceva și nu rezistă?
Cu „justiția” controlată s-a reușit trimiterea în închisoare a liderului rival – într-o cauză pentru care în orice țară europeană se dădea o cu totul altă soluție judecătorească. Apoi, s-au rupt continuu, securistic (cum altfel?), bucăți din partidele rivale. S-a măsluit din timp și pe parcurs fiecare scrutin. Acum, în 2020, cu distrugerile lui variate, nu altul decât un incompetent „guvern al meu” este în funcțiune, tot în locul „guvernului țării”. Nu ar fi cazul ca cineva să răspundă?
Un fapt este sigur. Nici ca structură socială a României, nici ca valoare a exponenților, nici ca program, „liberalii”, așa cum sunt astăzi, nu au cum câștiga alegerile de doi lei la care forțează acum. Iar dacă câștigă, atunci totul trimite în altă parte, la cele mai sinistre scenarii. Nu pentru malversațiuni au luptat oamenii de bună calitate și credință în 1989 și după aceea!
Au fost destui responsabili în lume care nu au avut la început experiența rolurilor publice, dar care au învățat. La noi, cu decidenții de astăzi, lucrurile se petrec altfel. Aici, Schiller are nemijlocit dreptate – cu proști nici Dumnezeu nu reușește. Și ca simplu creștin, dar și ca cetățean, vâzând spectacolul grotesc de pe scenă, oricine se poate întreba: de ce ne filmăm la biserică când actele noastre sunt necreștine?
O persoană sau alta nu trebuie niciodată învinuită pentru ceea ce ține de instituții sau populații întregi. Dar nici nu se poate exonera de răspundere cineva care se dă „șef al statului” și se petrec distrugeri ca cele câteva menționate. Celui care își asumă o asemenea funcție și mai și abuzează de ea, îi revine, cel dintâi, răspunderea a ceea ce se petrece.
Poate că România a fost adusă, între timp, în situația în care nu poate trage acum la răspundere un „președinte”. Dar, politic și moral, acesta este răspunzător, cu siguranță. Căci, din păcate, cu el începe seria celor care distrug în România actuală. Peste toate, nu justiția controlată este, totuși, măsura justiției.
Firește, un om poate avea ghinion. Numai că dacă nu ai făcut nimic douăzeci de ani, nu mai poate fi vorba de ghinion. Un om poate să fie lipsit de cultură. Într-adevăr, nimeni pe lume nu le stăpânește pe toate. Dar dacă rămâi obtuz, se discută altfel. Un om poate ezita. Dar dacă recurge la falsuri și abuzuri, dovedește altceva.
Posibilitatea de a cugeta este egal împărțită printre oameni – spunea Descartes. Nu discutăm înzestrarea oamenilor, aici fiind vorba de ceva mult mai simplu. Este vorba de prostie, iar prostia nu ține de înzestrare, cât de folosirea minții, câtă i s-a dat fiecăruia. Prostie înseamnă acea folosire josnică a minții ce irosește alternativele mai bune. Iar atunci când ai cerut voturi unei comunități, este vorba de irosirea alternativelor mai bune în interesul public.
Prostia care distruge se vede în aproape fiecare acțiune a „președintelui”. Cine te pune ca în anii în care în România trebuiau continuate, cu noi reforme, democratizarea și rafinarea organizărilor, pe baza libertăților și drepturilor cetățenilor, să cultivi cotitura spre degradare? Cine te pune să reiei mijloacele demult compromise ale anilor treizeci: “strada ca sursă de drept”, „politica drept distincție amic-inamic”, „scoaterea din țară a social-democrației”, „contestarea oricărei realizări a altora”? Cine te pune ca, în locul democrației, să instalezi cel mai securist stat și să ajungi, bineînțeles, la realizări zero? Cine te pune ca, în locul dezbaterii publice și al meritocrației, să recurgi la servilismul unora dintre cei mai slabi? Cine te pune să duci lucrurile exact acolo unde le observa îndurerat în țara sa, în 1945, Thomas Mann: „cei mai de jos, ultimi și inferiori, din punct de vedere uman, au urcat peste ceilalți și au determinat fața țării” (Deutsche Hörer! Radiosendungen nach Deutschland aus den Jahren 1940-1945, Fischer, Frankfurt am Main, 2004, p.149). Cine te pune să ignori, cum spunea același celebru romancier, că puterea nu este totul, nu este nici măcar lucrul principal, iar demnitatea nu este chestiune de putere?
Peștele se strică de la cap – spune o maximă cunoscută. Dacă este ca România să-și revină din degradare, atunci trebuie schimbat iarăși mult, luând lucrurile de la capătul lor. Începutul ar fi ca ”președintele” să lase oameni pricepuți și devotați interesului public să decidă. Altfel, cu nepregătirea și abuzurile existente, România va avea legitim nevoie, cum sugera un publicist redutabil, de o vastă mișcare, parlamentară și extraparlamentară, pentru a mai salva ce se poate.