Jurnalul.ro Sport eXtrasport Djokovic deplânge ''lipsa de coerenţă'' în lupta împotriva dopajului, după cazul Sinner

Djokovic deplânge ''lipsa de coerenţă'' în lupta împotriva dopajului, după cazul Sinner

de Redacția Jurnalul    |   

"Înţeleg frustrarea jucătorilor din cauza lipsei de coerenţă" în lupta împotriva dopajului, a declarat sâmbătă tenismanul sârb Novak Djokovic în urma cazului implicându-l pe italianul Jannik Sinner, exonerat după ce a fost depistat pozitiv la două controale efectuate în luna martie, relatează AFP.

"Înţeleg frustrarea jucătorilor din cauza lipsei de coerenţă. Am înţeles că al său caz era decis când a fost dezvăluit (marţi). Trecuseră însă cinci luni de când vestea a ajuns la echipa sa. Aşa că da, sunt o mulţime de probleme în sistem, vedem lipsa unor protocoale clare şi standardizate", a comentat Djokovic în cadrul unei conferinţe de presă la New York, înainte de US Open, ultimul turneu de Mare Şlem al sezonului, ce începe luni.

Jannik Sinner, numărul unu mondial, a fost depistat pozitiv la două controale antidoping în martie 2024, la opt zile distanţă: pe 10 martie în timpul turneului de la Indian Wells şi pe 18 martie în afara competiţiei, cu puţin înaintea turneului de la Miami. În urina sa au fost găsite urme de clostebol, un anabolizant.

Un tribunal independent a acceptat explicaţia lui Sinner conform căreia contaminarea cu o substanţă interzisă, clostebol, un agent anabolizant, a avut loc atunci când un membru al echipei sale a aplicat un spray fără prescripţie medicală pentru a trata o rană uşoară la începutul acestui an, a indicat marţi Autoritatea Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA).

"Înţeleg sentimentele jucătorilor care se întreabă dacă toţi au parte de acelaşi tratament. Sper ca forurile care conduc sportul nostru să înveţe din acest caz pentru a avea o abordare mai bună în viitor. Trebuie să vedem schimbări, la nivel colectiv, asta e clar", a spus Djokovic, în vârstă de 37 de ani, numărul 2 mondial, cu 24 de victorii în turnee de Mare Şlem şi campion olimpic la Paris la începutul acestei luni.

"Alţi jucători au avut cazuri asemănătoare fără ca deznodământul să fie acelaşi. Întrebarea este dacă a fost o chestiune de bani, dacă orice jucător îşi poate permite un avocat bun care îl va putea apăra mai bine", a continuat sârbul, referindu-se la activitatea asociaţiei jucătorilor (PTPA), la a cărei înfiinţare a contribuit în 2019.

"Trebuie să înţelegem cum să standardizăm totul, astfel încât fiecare jucător, indiferent de clasament sau de profilul său, să poată avea parte de acelaşi tratament", a spus sârbul.

Întrebat şi el despre acest subiect, spaniolul Carlos Alcaraz s-a exprimat cu grijă: "Dacă l-au lăsat pe Jannik (Sinner) să joace în continuare, nu este întâmplător. L-au exonerat, asta e tot ce ştiu şi este tot ce pot comenta."

"Este o perioadă dificilă pentru el, asta e sigur. Evident, ce pot să spun, e greu să mă explic în engleză. Eu am încredere în sportul meu. Nu ştiu mai multe despre acest caz", a continuat Alcaraz, care este alături de Sinner liderul noii generaţii din circuitul masculin.
››› Vezi galeria foto ‹‹‹

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri