Jurnalul.ro Ştiri Politică DNA dă iama în complexul lui Pescariu

DNA dă iama în complexul lui Pescariu

de Marius Gîrlașiu    |   

Fostul ministru al Cercetării, senatorul PSD Mihnea Costoiu şi omul de afaceri Dinu Pescariu au fost audiaţi, ieri, la DNA, într-un dosar în care procurorii anticorupţie investighează modalitatea în care a fost concesionată de către Guvern, în anul 2009, Baza Sportivă "Cutezătorii".

Potrivit unor surse judiciare, fostul jucător de tenis Dinu Pescariu este suspectat de instigare la abuz în serviciu în legătură cu modul în care a închiriat baza sportivă „Cutezătorii”. Pescariu s-a prezentat ieri după-amiază la sediul DNA, pentru audieri. “Populismul ăsta ieftin nu-şi are rostul. Baza asta nu a fost niciodată pentru elevi. Baza asta a fost pentru nişte agape ale unor şmecheri din minister, din Ministerul Educaţiei. Am investit într-o groapă de gunoi”, a spus Pescariu după aproape o oră de audieri. Ulterior, a ajuns în faţa procurorilor şi rectorul Politehnicii din Bucureşti, fostul ministru Mihnea Costoiu, în prezent senator PSD. Costoiu, care era secretar de stat în Ministerul Educaţiei la momentul concesionării bazei sportive, a venit la DNA însoţit de avocat. Potrivit unei investigaţii realizate în anul 2014 de Centrul de Investigaţii Media, RA-APPS a încheiat, pe data de 30 aprilie 2004, un contract prin care Fundaţia "Dinu Pescariu" închiria de la stat Baza Cutezatorii (n.r. - aproape 60.000 de metri pătraţi de teren în zona de nord a Bucureştiului plus clădirile aferente) pentru suma de 9.000 de euro pe lună. Contractul respective avea o valabilitate de zece ani. La acea vreme, RA-APPS se afla în subordinea Secretariatului General al Guvernului, condus de Eugen Bejinariu. În anul anul 2005, Baza Cutezătorii a intrat în patrimoniul Ministerului Educaţiei, printr-o decizie a ministrului Mircea Miclea. În anul 2009, Ministerul Educaţiei, condus de Ecaterina Andronescu, i-a prelungit lui Dinu Pescariu, pe o perioadă de 25 de ani, contractul pentru Baza Cutezatorii, pentru aceeaşi chirie de 9000 de euro pe lună. Între timp, Dinu Pescariu ridicase pe terenul închiriat un complex de lux (sport şi SPA) cunoscut astăzi drept unul dintre cele mai exclusiviste locuri ale Capitalei. Centrul de Investigaţii Media a prezentat în urmă cu trei ani şi un act adiţional potrivit căruia, în schimbul unui număr de abonamente la centrul SPA pentru şefii din minister, Pescariu a scăpat de clauzele care-l împiedicau să dispună de Baza Cutezătorii după bunul plac. Interdicţia de a face modificări fără acordul scris al proprietarului se transforma, astfel, în imposibilitatea de a face modificări fără să-l “informeze" pe proprietar, iar interdicţia de a subînchiria sau de a se asocia primea o interpretare mai blândă. Ambele deveneau legale cu condiţia “exploatării eficiente a Bazei Cutezătorii" şi doar după ce Pescariu îl informa, în prealabil, pe proprietar. La acea vreme, minstrul Ecaterina Andronescu a negat autenticitatea semnăturii sale, existente pe contract, sugerând că aceasta i-ar aparţine lui Mihnea Costoiu, care îi era adjunct. Adronescu este urmărită penal de DNA în dosarul Microsoft.

Timp de 12 ani, până când s-a semnat primul contract între fundaţie şi minister, nimeni nu a fost interesat de treaba asta. Era o zonă într-o stare jalnică, care înghiţea bani şi care nu era interesantă. Ea a devenit interesantă la circa trei-patru ani după ce am preluat-o, după ce am investit o grămadă de bani şi atunci, evident, multă lume şi-ar fi dorit-o.

 

Subiecte în articol: Dinu Pescariu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri