Jurnalul.ro Special Anchete Cocoș toarnă, DNA uită. PDL și șpăgile electorale

Cocoș toarnă, DNA uită. PDL și șpăgile electorale

de Ion Alexandru    |   

DNA face un spectacol incredibil, zilele acestea, prin reţinerea unor oameni politici care şi-au anunțat candidatura pentru alegerile locale din vara acestui an. În ultimul caz, cel al Olguţei Vasilescu, acuzaţiile se referă la o mită “de imagine”, în campania electorală pentru Primăria Craiovei, în anul 2012. În acest timp, DNA a închis efectiv ochii în legătură cu cărarea a milioane de euro în campania electorală a lui Traian Băsescu şi a PDL din anii 2009 şi 2012. Circuitul şpăgilor din dosarul „Microsoft”, pe care le-au primit Dorin Cocoş, Gabriel Sandu şi Gheorghe Ştefan, zis Pinalti, a fost gândit şi executat de către Dinu Pescariu şi Claudiu Florică. Practic, toată operaţiunea s-a derulat exclusiv de către aceştia, Dorin Cocoş fiind doar un intermediar. Aşa rezultă din dosarul “Microsoft”, aflat în instanță, unde Tribunalul Bucureşti a pronunțat, luna trecută, ruşinoasele condamnări. Niciunul dintre iniţiatori nu are vreo calitate în dosar. Ei nu au suferit nicio pedeapsă penală sau pecuniară, deşi, din conturile lor sau ale companiilor pe care le controlau, mita a plecat către anumite conturi din paradisuri fiscale, de unde, ulterior, s-au întors în România. O parte importantă din bani a fost redirecţionată către campania electorală a Partidului Democrat Liberal din anul 2012.

 

Afaceriştii Claudiu Florică şi Dinu Pescariu au dezvăluit, pas cu pas, în faţa procurorilor DNA Mihaela Moraru Iorga şi Marius Cătălin Vartic, operaţiunile prin care au mituit personajele care au intermediat contractul de închiriere a licenţelor Microsoft. Toate probele de la dosar arată cum şpăgile au ajuns la Partidul Democrat Liberal – ce să vezi – exact pentru finanţarea campaniei electorale. Măsurile procurorilor luate în faţa acestor evidenţe? Absolut inexistente.

 

Probe clare, anchete zero

96 de milioane de euro este suma plătită, în perioada 2009-2012,  de statul român, prin intermediul Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor, pentru achiziţia licenţelor Microsoft de la companiile controlate de afaceristul Claudiu Florică. Valoarea reală a licenţelor livrate este de 60 de milioane de euro. Diferenţa de 36 de milioane s-a scurs în buzunarele lui Claudiu Florică şi ale lui Dinu Pescariu. 18 milioane au fost împărţite ca şpagă către grupul Dorin Cocoş - Gheorghe Ştefan - Nicolae Dumitru - Gabriel Sandu. Cocoş, Ştefan şi Sandu au arătat, în denunțurile făcute în faţa celor doi procurori, cum au plătit cu bani negri, atât la partid, cât şi unor persoane de la vârful PDL, milioane de euro pentru campaniile electorale. DNA a disjuns aceste cauze, precum şi altele, privitoare la implicarea în dosar a avocatului Doru Boştină sau a denunţurilor făcute de omul de afaceri Zsolt Irsza şi, în afara audierii în calitate de martor a unor lideri PDL, nu s-a întâmplat absolut nimic.

 

Şpăgile, plimbate prin Dubai, în conturile paravanului lui Cocoş

Tot nimic nu au păţit nici capii mafiei Microsoft. În 2009, Ministerul Comunicaţiilor a încheiat contractul de licenţe cu societatea D-Con.Net AG, controlată de Claudiu Florică, în calitate de lider al asocierii. Pentru asta, ministrul Comunicaţiilor de atunci, Gabriel Sandu, a primit mită, direct de la Claudiu Florică, suma de 2.196.035 euro, ca să impună în Guvern adoptarea unei hotărâri pentru această achiziţie şi pentru asigurarea fondurilor necesare. Circuitul şpăgilor din acest dosar este unul cu adevărat aiuritor.

D-Con.Net a încheiat cu Barringwood Investment LTD un contract prin care aceasta din urmă trebuia să presteze servicii IT. La rândul ei, Barringwood Investment LTD a subcontractat aceste servicii către Balzac Services Incorporated LTD, Essim Partners Corporation şi DD Land Oil Corporated LTD. Tot Barringwood Investment LDT a virat în conturile lui Dinu Pescariu suma de 9.620.000 de euro, către Margre & Co Gmbh suma de 100.000 de euro şi către societatea “chinezească” Shenzen WHP Co LTD 500.000 de euro.

Cu şase luni înaintea campaniei electorale pentru alegerile locale din anul 2012, Dinu Pescariu a început să facă plăţi din cele 9.260.000 de euro, către intermediarul Dorin Cocoş. Banii au ajuns la paravanul familiei Udrea-Cocoş, din Dubai. Astfel, la 14 decembrie 2011, Pescariu a virat într-un cont al Ruxandrei Doina Dumitrache, deschis în Dubai, suma de 120.039,99 euro, la 21 decembrie 2011 încă 100.040,26 euro, iar în 30 ianuarie 2012, o sumă identică. Ruxandra Doina Dumitrache este nimeni alta decât patroana restaurantului de lux românesc din Dubai, despre care se ştie că, în realitate, aparţine cuplului Udrea-Cocoş.

 

Banii au ajuns în campania electorală

În total, Dorin Cocoş recunoaște (afirmaţie confirmată de către Dinu Pescariu şi Claudiu Florică) şpăgi primite în această etapă de 5.900.000 de euro de la cei doi, din care a redirecţionat către campania electorală a PDL. Astfel, potrivit lui Cocoş, 500.000 de euro au plecat la firma Shenzen, şi alţi 1,7 milioane de euro către partid, din care 500.000 de euro către ministrul Gabriel Sandu, 300.000 de euro către o companie din Austria, 600.000 de euro la PDL, înmânaţi trezorierului Ion Ivaşcu, la cererea expresă a lui Vasile Blaga, 30.000 de euro au ajuns la secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Radian Tufă, şi alţi 200.000 de euro către compania chinezească Schenzen, care a livrat gecile, pixurile, găleţile şi alte obiecte folosite de PDL în campania electorală. Cu restul de bani, Dorin Cocoş şi Elena Udrea au cumpărat Hotelul Griviţa de la Gara de Nord.

Toate aceste aspecte sunt consemnate la dosarul cauzei. Niciunul dintre mituitori nu a răspuns penal, nu a făcut o zi de arest şi nu li s-a confiscat un cent din aceste sume. Mai mult, procurorii nu au declanşat urmărirea penală referitoare la finanţarea, din aceşti bani, a campaniei electorale a fostului PDL. Atât Claudiu Florică, cât şi Dinu Pescariu (pe care procurorii l-au botezat, în dosar, Adrian Fortuneanu), au fost exoneraţi de către anchetatori pentru infracţiunile de dare de mită şi cumpărare de influenţă.

 

„Tunarul” D-Con.Net, în cafenea cu Pescariu

D-Con.Net AG, controlată de Claudiu Florică, a fost liderul asocierii care a pus, în 2009, mâna pe cele 96 de milioane de euro de la statul român pentru livrarea de licențe Microsoft. Din asociere au mai făcut parte şi D-Con.Net Gmbh şi actuala societate Synotech Global Services (fosta Dim Soft SRL). Aceasta din urmă este deţinută de Claudiu Florică şi de offshore-ul cipriot Lisaos Ventures Limited, iar administrarea lor a fost asigurată de un anume Mircea Săndulescu. Potrivit Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, Lisaos Ventures Limited deţine, azi, acţiuni la societatea SC Luxoffice Center SRL, care are în proprietate clădirea “Ştirbei Vodă Center”, unde îşi ţine Claudiu Florică firmele, amplasată vizavi de sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Luxxofice Center SRL este un important intermediar pe piața imobiliară din Capitală.

Reprezentantul fostei Dim Soft şi al D-con.Net, Mircea Săndulescu, a intrat, în vara anului 2009, în acţionariatul SC Café Inuendo SRL, pe care Dinu Pescariu şi Claudiu Florică au înfiinţat-o, împreună cu un anume Adrian Doncu. Tot atunci, alături de Săndulescu, în SC Café Inuendo SRL a intrat şi sora lui Claudiu Florică, Irina Mădălina. Pescariu a părăsit acţionariatul firmei în acelaşi an.

 

Dinu Pescariu îşi vede liniştit de viaţă şi de afaceri

Într-o anchetă publicată de „Jurnalul Naţional” la sfârşitul anului trecut, am dezvăluit modul în care Dinu Pescariu şi paravanul lui Dorin Cocoş, Gheorghe Stelian, au încercat să scape de firmele care au fost implicate în afacerile cu drepturi litigioase. Mai exact, au cedat firma Rahmaninov Residence By Steda către alte paravane, imediat după declanşarea anchetelor în dosarele „Microsoft” şi „ANRP”. Scăpat şi de puşcărie, rămas şi cu partea lui din şpaga de la Microsoft, Dinu Pescariu şi-a deschis, alături de antrenorul de atletism Valeriu Tomescu şi de fostul handbalist Stelian Larga, societatea SC Pescariu Sports & Science SRL, cu sediul în Bucureşti, care are ca obiect activităţi “în domeniul ştiinţelor naturale”. În martie anul trecut, când scandalul „Microsoft” atinsese apogeul, Valeriu Tomescu a decis să părăsească societatea.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri