Lecția pandemiei a indicat dinamica acestui comportament în care orientarea normală a fost și este încă perturbată de teoriile conspiraționiste și interpretările agnostice. După spaima de început, când izoleta era considerat dric, treptat, ne-am obișnuit cu virusul, care, vai, pentru mințile greșit construite, nici nu a existat. Masca de protecție pentru care se dădeau în primăvara anului 2020 mari bătălii comerciale, a devenit în timp un simbol al opresiunii statului asupra cetățeanului, lovit în drepturile lui fundamentale. Un asemenea drept nu te imunizează și nici nu obligă să nu fii stupid, manipulat, credul. Încă nu s-a descoperit vaccinul care să te ferească de prostie, dar sunt sigur că, dacă ar fi produs și pus gratuit la dispoziția populației, va fi respins cu vehemență tocmai de publicul-țintă.
Conflictul care se amplifică lângă granițele României dă semne că devine un pericol cu care vom trăi mult timp alături. Deja sunt voci care sunt obosite de acest război și vor alte subiecte pentru breaking news. Începem să ignorăm drama de peste gard și să căutăm motivele ascunse ale războiului. Comunicatele oficiale ale ucrainenilor și rușilor, trecute prin cenzura militară, au un grad redus de credibilitate. Pe acest fond, ca și în pandemie, se răspândește virusul neîncrederii în realitatea obiectivă. Bombele care explodează sunt pentru unii doar efecte pirotehnice, gloanțele sunt oarbe, clădirile în ruină, decoruri de mucava. Să fie negarea realității crunte un efect pervers al plasării individului în zona virtuală? Pentru cei care neagă drama războiului, la fel cum au respins gravitatea pandemiei, nici numărul de morți nu-i poate convinge de pericol. Dacă au persiflat protecția măștii, vor renunța și la vesta antiglonț. Probabil că mijlocul direct de convingere va ajunge să fie propriul buzunar. Acum vedem cum ploaia de bombe căzute în Ucraina explodează cu efect de ricoșeu în finanțele Rusiei. Băncile rusești, izolate din sistemul de decontări, se clatină, rubla se devalorizează în galop, activele rusești sunt depreciate, conturile oligarhilor, blocate. Cutremurul militar din Est trimite însă unda de șoc spre Vest. Criza războiului ruso-ucrainean scumpește nu doar petrolul; pune în stare de alertă stabilitatea financiară globală. Miniștrii din Ecofin decid la Bruxelles cum să izoleze virusul războiului, pentru a nu contamina economia UE. Misiune, cred, imposibilă. Prețul acestui război îl vom plăti cu toții. În primul rând, vecinii beligeranților. Când arde casa vecinului nu te uiți doar peste gard! Trebuie să sari în ajutor cu apă, nu cu bidoane pline de gaz. Cam asta-i treaba pe flancul estic…