Jurnalul.ro Special Anchete Documentele care arată cine este vinovat de moartea studentului peste care a căzut poarta de la intrarea în Timișoara

Documentele care arată cine este vinovat de moartea studentului peste care a căzut poarta de la intrarea în Timișoara

O serie de documente ale Inspectoratului de Stat în Construcții potrivit cărora proiectele de reabilitare a porții morții care s-a prăbușit ucigând un student s-au făcut ilegal, au fost prezentate de Dragoș Boța, redactorul șef al pressalert.ro, la Antena 3.

„În conformitate cu documentele depuse de investitor – Primăria Municipiului Timișoara și executant SC Stareto SRL, după primele constatări, rezultă că există 4 planșe, cu titlul ”Poartă de intrare în oraș”, cu denumirile ”Plan de situație”, ”Structură existentă”, ”Soluție propusă”, ”Detalii”, dar acestea nu se pot considera proiect, având în vedere că lipsesc piesele scrise și desenate, conform anexei 1, la Legea 50/1991 privind calitatea în construcții litera A. De asemenea, după primele constatări, din documente reiese că Procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor s-a încheiat contrar prevederilor legale impuse de Regulamentul de recepție a lucrărilor de construcție și instalații aferente acestora din 14.06.1994, aprobat prin HG nr.273/1994, în vigoare până la 28.07.2017 și de Legea 10/1995 privind calitatea în construcții, în vigoare la momentul respectiv, neputând fi încadrată ca recepție legală”, se arată în răspunsul semnat de Emil Florin Albotă, inspectoratul general al Inspectoratului de Stat în Construcții.

Primarul municipiului Timișoara, Nicolae Robu, susține că nu dorește să facă nicio declarație, atâta timp cât este o anchetă în desfășurare la Procuratură. „Precizez că, așa cum este firesc într-un stat de drept, dacă se va dovedi că cineva a greșit, acel cineva trebuie să plătească. Poate fi vorba despre greșeli fără nicio legătură cu prăbușirea porții, dar ele tot greșeli se cheamă și pedepsele vor fi ca atare, poate fi vorba despre greșeli care să fi cauzat sau să fi facilitat prăbușirea porții și atunci e mult mai grav și la fel trebuie să fie și pedepsele. Eu, personal, oricum, n-am avut nicio implicare, nici măcar prin semnături formale”.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri