Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a scris, sâmbătă, referitor la scandalul dintre Ion Chicu și Siegfried Mureșan, că a constatat „cu îngrijorare modul provocator în care este denigrată Republica Moldova și instituțiile sale de către unii europarlamentari”.
„În ultimele zile fost făcute mai multe declarații care ar putea afecta în mod nejustificat relațiile bune și parteneriatul strategic pe care Republica Moldova îl are cu diferiți parteneri externi și in special cu România și Federatia Rusă. Poziția mea a ramas neschimbată și consecventa - pledez pentru o politică externă echilibrată, relații reciproc avantajoase și cu Estul și cu Vestul, în care pe primul plan este interesul nostru național și bunele relații cu partenerii strategici externi. Constat cu îngrijorare modul provocator în care este denigrată Republica Moldova și instituțiile sale de către unii europarlamentari, care pe parcursul ultimilor ani par a fi mai degrabă membrii ai unor partide de opoziție din Republica Moldova și au o abordare partizană în ceea ce privește interesul cetățenilor noștri, una care creează adesea tensiuni și distorsionează realitățile din țara noastră”, a scris Dodon pe Facebook,
Președintele Republicii Moldova subliniază în mesajul transmis sâmbătă că relații țării sunt folosite, tot mai des, „în scop politicianist și populist”.
„Cu regret în ultima perioadă asistăm tot mai des la folosirea în scop politicianist și populist a relațiilor noastre cu unii dintre partenerii externi și consider că aceste abordări trebuie să înceteze. Colaborarea noastră trebuie să fie una orientată strict spre interesele cetățenilor și să nu fie afectată de diferite declarații indiferent de care parte sunt făcute. Republica Moldova beneficiază de un sprijin generos din partea partenerilor externi, acest lucru s-a văzut și în timpul crizei pandemice pe care o traversăm, lucru pentru care le suntem deplin recunoscători. Asta este ceea ce cu adevărat rămâne important în relația noastră.
Reacția președintelui Igor Dodon vine după ce Ion Chicu a scris pe Facebook, cu referire la europarlamentarul Siegfried Mureșan: „Stau și mă uit eu la băiețașii ăștea români oploșiți prin structurile europene, care vin cu
Anterior, Siegfried Mureșan a scris că „Guvernul Republicii Moldova eșuează în gestionarea crizei COVID-19 fiindcă a eșuat și în implementarea reformelor”.
De altfel, și Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a reacționat la postarea premierului Republicii Moldova.
„Față de declarațiile denigratoare la adresa României postate în cursul zilei de astăzi, 22 mai 2020, pe o platformă de socializare, de către Prim-ministrul Republicii Moldova, domnul Ion Chicu, MAE român consideră că acestea sunt complet inacceptabile și își exprimă dezacordul puternic față de conținutul acestora. Declarațiile Prim-ministrului Ion Chicu sunt cu atât mai inadecvate cu cât, în contextul actual al pandemiei de COVID-19, România a oferit, în mod dezinteresat, un sprijin substanțial Republicii Moldova, demonstrând solidaritate și fiind astfel alături, în mod concret, de cetățenii Republicii Moldova într-un moment foarte dificil. MAE apreciază că aceste declarații denotă o profundă lipsă de respect la adresa României și a relației bilaterale privilegiate de Parteneriat Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova”, se arată într-un comunicat MAE.
Sursa: Mediafax