Droguri vândute în poarta școlii și consumate în spate. S-a întâmplat în Argeș și totul a ieșit la iveală după ce consumatorii au fost prinși de jandarmi, iar unul dintre vânzători, de către ofițerii Antidrog. Dosarul odată făcut a ajuns și în instanță, iar judecătorii i-au trimis pe cei acuzați la muncă în folosul comunității. Ca o ironie a sorții, să îngrijească spații verzi.
Cumpărate la petreceri, vândute elevilor
O realitate dureroasă pentru mulți părinți a fost aflată după ce anchetatorii au început să lucreze la acest dosar. Se întâmpla înainte de pandemie. Mai mulți tineri fumau în spatele unui liceu din Curtea de Argeș și au fost văzuți de jandarmi. Echipajul a mers spre ei și atunci au văzut cum un bărbat i-a plasat altuia niște pliculețe și cel din urmă a aruncat o haină peste ele. Au crezut că vor scăpa, dar nu a fost așa. Subofițerii au luat plicurile și la analiză a ieșit că era marijuana. Fumată în spatele unei școli. Iar când ofițerii Antidrog au început verificările, au aflat că marfa era vândută chiar în fața instituției de învățământ și că era o practică la Curtea de Argeș. Drogurile erau cumpărate din Capitală. Cel care se ocupa de comercializare mergea la petreceri sau festivaluri unde știa că va găsi și traficanți, cumpăra cantități mari, le porționa și le vindea apoi în doze mici. 60 de lei costa gramul, iar anchetatorii au stabilit că cei care cumpărau și consumau erau elevi racolați la școală de către unul dintre traficanți. Din patru persoane anchetate și condamnate, două erau minore. Narcoticele erau negociate în pauzele dintre ore și vândute din mașini.
Au vândut unui ofițer sub acoperire
Un cetățean turc ar fi pus la cale întreaga afacere și la el a trebuit să ajungă polițistul care a lucrat sub acoperire. În timp ce colegii anchetatorului îl supravegheau pe bărbat au văzut cum dădea obiecte pe geamul mașinii și primea banii sau cum urca în apartament cu tineri care ieșeau în câteva minute. O tranzacție ce nu dura mult, dar care a făcut dependenți mulți elevi din Curtea de Argeș. Numai în momentul în care au fost surprinși de jandarmi, în curtea liceului erau 6 consumatori. Toți au recunoscut la instanță. Acolo unde au recunoscut și traficanții, de altfel. Unul dintre ei s-a confesat magistraților spunându-le că deși se știa anchetat, nu a renunțat la consum. Și dacă elevii cumpărau de lângă școală, investigatorul sub acoperire a fost chemat la biserică. A fost însoțit de unul dintre tinerii căruia îi vindea traficantul, așa că a primit doza solicitată fără ca cineva să se aștepte la ce a urmat, adică la anchetă.
Reacția autorităților
Doi dintre cei anchetați au primit pedepse cu închisoarea, dar cu suspendare, așa că nu vor ajunge după gratii, ci la muncă în folosul comunității. Cei doi bărbați vor face câte 60 de zile de lucru la Serviciul de Administrare a Domeniului Public, unul la Curtea de Argeș și altul în comuna Băiculești. Alți doi, care nu au ajuns încă la vârsta majoratului, au fost puși sub supravegherea polițiștilor timp de 6 luni. Fostă directoare a unuia dintre cele mai renumite licee din județ, actuala șefă a Inspectoratului Școlar Argeș, Alina Manea, a reacționat la lucrurile scoase la iveală de către ofițerii Antidrog. „Se fac acțiuni în școli și știu clar că se fac chiar într-un mod serios și responsabil. Am fost director de liceu, participam la activități. Polițiștii le explică elevilor ce implicații are consumul de droguri, atât legale cât și pentru sănătatea lor. Îmi pare rău că au fost elevi care au fost prinși în capcana asta, a consumului. Nu doar în calitate de cadru didactic, ci sunt și eu părinte, la rândul meu. Școlile au paznici, sunt supravegheate. Ce se întâmplă dincolo de porți este greu de anticipat. Școala construiește din interior. Noi putem să vorbim cu elevii, să le explicăm, să le transmitem să aibă încredere în noi, să le oferim educație, să îi ajutăm să își construiască un zid de protecție, dar acest zid trebuie susținut și din exterior, de către societatea civilă, de către familie. Din păcate, este una din situațiile în care este învinovățită școala, dar lucrurile sunt mai complexe de atât. Sunt multe proiecte în care chiar colaborăm cu polițiștii”, a spus Alina Manea.
Specialiștii spun că realitatea consumului de droguri este un moment șocant pentru părinți. Mulți dintre copii sunt din familii care și-au dat interesul pentru școală și educație.