„Suntem cu toții în aceeași barcă”. Sintagma e interpretată adesea de diverși reprezentanți ai administrației publice, mai de la „centru”, mai de la „țară”. Tot des am auzit, în ultima decadă, și vorba „guvernul trebuie să fie partener al mediului de afaceri” (începuse premierul Victor Ponta să ne spună despre un „stat pro-business” și astăzi regăsim ideea în discursul premierului Ludovic Orban). Prin „toți într-o barcă”, oamenii statului vor să ne inducă ideea că deopotrivă, stat și plătitor de taxe suntem umăr-la-umăr în lupta pentru supraviețuire economică și pentru redresarea dintr-o criză a cărei amploare încă nu o știm deplin.
Incertitudinea generată de pandemia de COVID-19 se adâncește cu fiecare zi în care pandemia continuă să ne guverneze viața. Efectul asupra economiei întregii lumi este tot mai greu de estimat. Competiția pentru resurse financiare se întețește, atât între state naționale, între regiuni și rețele comerciale, între corporații și grupuri financiare, cât și între muritorii de rând, simpli membri ai forței globale de muncă. Potrivit OECD, fluxul global al investițiilor este estimat să scadă anul acesta, într-un scenariu optimist, cu peste 30%, iar în România, investițiile străine directe sunt pe minus încă din prima parte a acestui an. Potrivit unei analize Deloitte, investițiile autohtone rămân insuficiente pentru a menține economia pe linia de plutire.
Pandemia coronavirusului va avea un efect negativ uriaș și de durată asupra economiei globale: 2020 și 2021 vor fi ani pierduți în ceea ce privește creșterea economică. Potrivit Economist Intelligence Unit (EIU), abia în 2022 economia lumii s-ar redresa la nivelul de dinaintea de COVID-19. Iar această prognoză EIU maschează mari disparități între țări. Unii membri ai G7 (grupul celor mai dezvoltate 7 economii ale lumii) și BRICS (Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud) se vor recupera rapid, în timp ce pentru alte economii va dura până la patru ani pentru a reveni la nivelurile PIB pre-coronavirus.
România vorbește cu multă lejeritate de o revenire în forță, în „V”, fără a avea încă o idee clară cât ne va costa acest „V” și cine va pune banii pe masă, ca să achite costul revenirii. Economia reală, mediul de afaceri și muritorii de rând suportă deja prețul căderii abrupte a economiei și e greu de crezut că vor avea resursele necesare achitării costului redresării. Statul poate să o facă, acum.
Suntem doi într-o barcă dar nu tragem amândoi la rame. Suntem într-o barcă în care guvernul încă ia prânzul la bord în timp ce sectorul privat trage din greu la vâsle, iar porția de apă și de mâncare i se diminuează cu fiecare oră ce trece, tocmai pentru că prânzul statului nu poate lipsi nicicum.
E timpul ca guvernul să strângă serios cureaua și să lase mult mai multe resurse pe masa economiei reale. Asta înseamnă o rapidă restructurare a cheltuielilor bugetare, o economisire semnificativă a banilor inclusiv prin tăierea radicală a sinecurilor și a sifonărilor cu iz electoral. Așa cum scrie publicistul Tim Marshall („Epoca Zidurilor”), „în politică prezentul este adesea mai important decât viitorul, dacă vrei să câștigi alegerile”.
Promițând viitorul, dar salvând prezentul, guvernul trebuie să tragă serios la vâsle. Atunci vom fi cu adevărat doi în aceeași barcă.