De câţiva ani, circulă pe bolta cu stele, circulă în Carul Mare, doi români cu genialitate la purtător. Circulă cu prioritate continuă pe drumurile Cerului
George Constantin şi Gheorghe Dinică. Doi uriaşi actori, două culmi ale scenei teribile a teatrului românesc, doi bijutieri de roluri şi în filme, neuitaţi de public, care i-a prins şi în replicile devenite vorbe ale poporului. Mai toţi românii rostesc din memorie schimbul de cuvinte, dar şi de gloanţe sub acolada “Nu trage, dom’ Semaca, sunt eu, Lăscărică!”. Semaca, şef de gangsteri dâmboviţeni, cu guler alb scrobit şi ac cu iniţiale de aur la cravată era în film George Constantin, iar găinarul de trei lei, Lăscărică, bănuit de turnătorie la Siguranţă, era nimeni altul decât Gheorghe Dinică. Durul Paraipan din filmele cu comisari ale lui Sergiu Nicolaescu, falsificatorul de vinuri din “Secretul lui Bachus”, bărbatul cu sute de nuanţe din “Cenuşa imperiului”, şmecherul din cartierul cu bordeluri din “Crucea de piatră”, domnul stilat, dar alunecos ca o vulpe din “Felix şi Otilia” nu pot fi despărţiţi de interpretarea fulminantă a lui Gheorghe Dinică. Povestea cu pielea de găină pe el maestrul Florin Zamfirescu cum că filmările la serialul cu ţigani se desfăşurau în ritm infernal, de la ivirea zorilor până în miezul nopţii. ”Eram toţi rupţi de oboseală, eu am adormit pe podeaua studioului. Când m-am trezit, capul se odihnea pe moale, mă luase în poală Gigi Dinică!”. George Constantin domina scena, profunzimile jocului său uimeau colegii de distribuţie. Era prietenul nonstop al altui uriaş, Ştefan Iordache. Mi se destăinuia în emisiune Iordache că se dezbracă greu de rolul din seara spectacolului. “Uneori nici nu mai ştiu cine este de fapt Ştefan Iordache. Merg pe jos pe străzile pustii ale nopţii când plec de la teatru şi acasă, la lumina veiozei, studiez rolul din noua piesă, la care a doua zi am repetiţie. Uneori, simt nemulţumirea că n-am pătruns în toate ungherele unei replici. Îi dau telefon în crucea nopţii lui George Constantin şi-l rog să-mi spună părerea lui despre replică. Se îmbracă în grabă şi vine la mine la 3 noaptea să discutăm până se face dimineaţă!”. Trecuse o lună de la moartea lui George Constantin şi cabiniera a venit hohotind de plâns. Într-un dulap găsise o mantie, în care se îmbrăca pe scenă maestrul, în buzunare zeci de tuburi goale de nitroglicerină. Nimeni nu ştia că George Constantin înghiţea cu pumnul pilule pentru inimă înainte de a intra pe scenă.