Cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, joi noaptea, în urma unui accident rutier produs în localitatea Brăniștari, anunță ISU Giurgiu. În eveniment a fost implicat un singur autoturism, care s-a răsturnat pe carosabil.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Punctului de Lucru Călugăreni și Stației Colibași, alături de o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD și patru echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță.
Răniții sunt doi bărbați de 23 de ani și trei adolescente de 15 și 16 ani. După ce li s-a acordat primul ajutor, aceștia au fost transportați la spitale din București.
Pompierii au luat măsuri pentru prevenirea incendiilor, iar cazul se află acum în atenția Poliției, care investighează circumstanțele producerii accidentului.
(sursa: Mediafax)