Jurnalul.ro Cultură Film Doliu în cinematografie. S-a stins din viata un regizor important

Doliu în cinematografie. S-a stins din viata un regizor important

Regizorul şi producătorul Idrissa Ouédraogo a murit duminică la Ouagadougou la vârsta de 64 de ani, a anunţat Uniunea naţională a cineaştilor din Burkina Faso într-un comunicat.

 

Figură emblematică a cinematografului african din anii 1980-2000, autor a circa 40 de filme, Idrissa Ouédraogo a fost premiat la cele mai mari festivaluri, primind de exemplu Marele Premiu al Juriului la Cannes pentru "Tilai", în 1990.

El a murit "în această dimineaţă la 05.30 (ora locală şi GMT) în urma unei boli" de care suferea, într-o clinică din Ouagadougou, precizează comunicatul Uniunii cineaştilor.

Idrissa Ouédraogo şi-a început cariera cinematografică în 1981 cu o ficţiune intitulată "Poko", care a obţinut, în acelaşi an, premiul pentru cel mai bun scurt metraj la Festivalul panafrican de cinema şi de televiziune de la Ouagadougou (Fespaco).

După ce şi-a încheiat studiile la Institutul pentru înalte studii cinematografice de la Paris şi la Sorbona, el a realizat în 1986 primul său lungmetraj, "Yam daabo" (Alegerea), urmat doi ani mai târziu de "Yaaba" (Bunică). În 1990, el a lansat "Tilai", transpunere a unei tragedii greceşti în Africa contemporană, care a triumfat la festivalul de la Cannes şi la Fespaco. El a prezidat de altfel juriul Fespaco în 2003.

Idrissa Ouédraogo a activat şi în teatru. În 1991, el a montat "La Tragédie du roi Christophe", a lui Aimé Césaire, la prestigioasa Comédie-Francaise din Paris. "Burkina Faso tocmai a pierdut un regizor cu un imens talent", care "a avut un mare rol în dezvoltarea prestigiului cinema-ului burkinabez şi african în afara frontierelor noastre", a reacţionat duminică preşedintele Burkina Faso, Roch Marc Christian Kaboré, într-un comunicat. AGERPRES

Subiecte în articol: regizor idrissa quedraogo deces burkina
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri