Jurnalul.ro Ştiri Politică Doliu în politica românească! Deputatul Francisc Tobă a murit

Doliu în politica românească! Deputatul Francisc Tobă a murit

de Redacția Jurnalul    |   

Deputatul Francisc Tobă a murit, marți, la un spital din București. Parlamentarul suferea de o boală gravă.

„Francisc Toba, om de țară, tată, soț, fiu de români si om de patrie!

Astăzi,15.08.2023, domnul Francisc Toba, colonel, doctor în științe militare, politician, deputat timp de două mandate în Camera Deputaților din Parlamentul României, de ziua Sfântă a Adormirii Maicii Domnului, trece în neființă. Ne bucurăm de moștenirea cunoașterii sale lăsate nouă, familiei, prietenilor şi nu în ultimul rând, românilor, celor pentru care oricât ar fi făcut, el, Francisc Toba, consideră că nu este suficient!

Să te odihnești în pace, Francisc, patriot, tată, soț, bunic și om de țară!

Dumnezeu să-l ierte!", se arată într-o postare pe pagina de Facebook Francisc Tobă.  

Francisc Tobă avea 70 de ani. Acesta era la al doilea mandat de deputat, ales pe listele AUR, după mandatul 1992-1996, când a fost ales din partea PDSR, potrivit Transilvania365.

Deputatul Francisc Toba a fost la baza conflictului care a dus la ruperea protocolul dintre AUR și Neamul Românesc.

Însă, încă de la începutul mandatului acesta a fost dat afară din partid în urma unor informații apărute în presă, informații potrivit cărora numele său apare în dosarul legat de represiunea în timpul Revoluției din 1989. După alegeri, AUR l-a exclus și a cerut ca mandatul său să nu fie validat.

În ultimele luni, Francisc Tobă a fost membru al Alianței pentru Patrie, formațiune înființată de Codrin Ștefănescu, din care a făcut parte și Liviu Dragnea.

În locul lui Tobă, în Parlament ar urma să intre Raluca-Maria Borta, din partea AUR.

Subiecte în articol: Francisc Tobă a murit
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri