Jurnalul.ro Ştiri Observator Doliu in teatrul romanesc. A murit un cunoscut actor

Doliu in teatrul romanesc. A murit un cunoscut actor

Teatrul românesc este în doliu. Un mare actor s-a stins din viață. Este vorba de Gelu Zaharia, unul dintre numele sonore ale Naționalului din Iași.

Anunțul a fost făcut public de fiul actorului, Rareș Zaharia.

"Ne-a părăsit Gelu Zaharia, îndrăgitul și neprețuitul nostru actor, coleg și prieten. Copleșită de durere, echipa Teatrului Național Iași își exprimă întreaga compasiune și este alături de familia îndoliată. Dumnezeu să-l aibă în paza Sa! Te vom purta veșnic în sufletul nostru, Gelu Zaharia!", se arată în mesajul dat publicității de Teatrul Național Vasile Alecsandri din Iași.

Născut în 1943, la Iași, Zaharia a terminat Institul de Teatru din București, în 1969, la clasa marelui Ion Finteșteanu. În același an, a început să lucreze pentru Naționalul ieșean, debutând sub regia Cătălinei Buzoianu.

În 45 de ani de carieră, Zaharia a apărut în zeci de roluri pe scena ieșeană, dar și în câteva filme. Ultimul rol: un căpitan, în piesa Tartuffe, de Moliere, în 2014.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri