Jurnalul.ro Ştiri Observator Doliu la Federația Română de Fotbal. A fost răpus de coronavirus la doar 53 de ani

Doliu la Federația Română de Fotbal. A fost răpus de coronavirus la doar 53 de ani

Federația Română de Fotbal anunță luni, 16 august, decesul celui care a fost timp de două decenii bucătarul echipei naționale de fotbal a României. Yalcin Cadîr a fost bucătarul echipei naționale a României mai bine de două decenii. Acesta a decedat luni dimineață, la vârsta de 53 de ani, după ce în urmă cu 10 zile a fost depistat pozitiv cu noua formă Delta a virusului COVID-19, potrivit sport.ro.

 

 

„Federația Română de Fotbal, întreg staff-ul și jucătorii echipei naționale de fotbal a României regretă dispariția, la vârsta de 53 ani, a lui Yalcin Cadîr.

Timp de mai bine de două decenii acesta a fost bucătarul echipei naționale de fotbal, iar de la inaugurarea Centrului Național de Fotbal Mogoșoaia a fost bucătar-șef la restaurantul din incinta bazei de pregătire.

Condoleanțe familiei și celor dragi!” a transmis FRF într-un comunicat de presă.

Subiecte în articol: Yalcin Cadîr
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri