(nu vă consider deloc un domn dar aşa suntem noi în Europa, în România, civilizaţi)
Îmi doresc să văd Sankt Petersburg. Nu ştiu ce mă atrage. Istoria, clădirile, colecţiile de artă - mă rog adunate cam cu japca unele, dar aveţi o scuză, şi alţii au făcut la fel - oamenii, habar nu am. Din tot felul de motive nu am ajuns să pun la punct călătoria asta. M-am mulţumit cu compatrioţii dumneavoastră, cu domnii Tolstoi, Pasternak, Vodolazkin, Rahmaninov, Cehov! Ce oameni minunaţi, nu? Adevăraţi ruşi, eu aşa ştiu! Puteţi să mă contraziceţi? Nu prea cred! Dacă ei sunt nişte ruşi adevăraţi cum de Dvs. nu semănaţi cu ei?
Vă spun sigur, nu semănaţi! V-am citit, pe Twitter e drept, nu prea scrieţi ca Tolstoi - bine nici eu ca Marin Preda - dar niciunul de mai sus n-a scris vreun rând în care să înjure alt popor. Dumneavoastră însă, ne-aţi înjurat pe noi! Cum ne-aţi zis? Ticăloşilor, parcă! Nu vă supăraţi, dar cine se ascunde într-un avion civil, printre oameni nevinovaţi, că poate aşa trece, cum se cheamă? Laş?
Ştiţi, noi pe aici criticăm des autorităţile. Nu contează subiectul, noi criticăm! Ohoo, şi încă cum! Ne place să cârcotim. Aia nu-i bine, aia e nu ştiu cum, aia nu trebuia, nimic nu ne place. Găsim pete şi-n soare, des! Ştiu că ştiţi asta că v-aţi folosit des de păcatul ăsta al nostru. Asta e, avem şi noi obiceiuri nesănătoase, ca oricare alt popor. Ce, ruşii sunt perfecţi? Perfectă e doar vodca. Si Tolstoi. Avea bunicul vorba asta când vorbea despre ruşi. Ştiu că aveaţi şi Dvs. nişte clevetitori. Politkovskaia! Vă spune numele ăsta ceva? Nouă da, deşi pe aici, clevetim, ne înjurăm, ne aruncăm în puşcării uneori, dar nu ne omorâm. Deci, cine e ticălos?
Ce nu pricep eu e de ce sunteţi atât de nervos. Când auziţi „român” păreţi lovit de streche. Vă traduce ambasada ce înseamnă. Până la urmă dumneavoastră aţi încercat o şmecherie, iar noi ne-am prins. Mă şi mir, fie vorba între noi, dar asta e alt subiect!
Sincer, eu încă vreau să merg la Sankt Petersburg! Dar câtă vreme sunteţi atât de nervos, nu vă calc pragul! Şi nici Dvs. pe al nostru! Ştiu că tot ameninţaţi că veniţi dar am uitat să vă spunem ceva. Mai ţineţi minte oile alea din Bosfor? Da, alea de v-au scufundat! Mai avem şi vă aşteaptă!
Spasiba de atenţie...