FIFA, care a anunțat luna trecută crearea acestei distincții anuale, a precizat că premiul este dedicat „persoanelor care au întreprins acțiuni excepționale și extraordinare pentru pace”.
„Aceasta este medalia ta, o poți purta oriunde vrei”, i-a spus președintele FIFA, Gianni Infantino, președintelui SUA în momentul în care acesta și-a primit premiul FIFA pentru pace.
„Meritați cu siguranță primul premiu FIFA pentru pace. Puteți conta oricând pe sprijinul meu pentru a face lumea să prospere”, spune Infantino.
Gianni Infantino l-a susținut pe Trump pentru Premiului Nobel pentru Pace la începutul acestui an.
Ce a spus Donald Trump când a primit premiul FIFA pentru pace
“E unul dintre cele mai mari onoruri din viața mea. Am salvat mii și mii de vieți. Am oprit atât de multe războaie în atât de multe locuri. Am oprit războaie încă de dinainte să înceapă.
E o onoare să fiu aici cu tine, Gianni. Ai făcut o treabă excepțională, ai setat recorduri, unul dintre ele fiind acela că prețurile biletelor au urcat, ceva ce fotbalul îți va mulțumi. Cupa Mondială va fi incredibilă. Vreau să le mulțumesc celor care au făcut lumea un loc mai sigur“, a spus Donald Trump.
(sursa: Mediafax)