„Există o scrisoare în sertarul biroului lui, adresată vicepreședintelui, în cazul în care i se întâmplă ceva (n.r. lui Donald Trump)… Avem protocoale”, a declarat Gorka în cadrul podcastului.
El a menționat însă că nu are nicio îngrijorare cu privire la presupusele tentative de asasinat asupra lui Trump de către un „adversar străin”.
Cu toate acestea, Sebastian Gorka a reamintit că Statele Unite au reguli clare de succesiune. Conform Constituției SUA, dacă actualul președinte moare, puterile sale trec imediat la vicepreședinte.
Tentative de asasinat
Cea mai recentă tentativă de asasinat asupra președintelui Donald Trump a avut loc pe 26 aprilie 2026, la Cina corespondenților acreditați la Casa Albă, găzduită de hotelul Washington Hilton.
Profesorul Cole Allen, în vârstă de 31 de ani, care rezervase o cameră la hotel, a tras cu o pușcă asupra unui agent al Serviciilor Secrete. A doua zi, acestta a fost acuzat de tentativă de asasinat asupra președintelui Donald Trump.
În iulie 2024, în Butler, Pennsylvania, Donald Trump a fost rănit la urechea dreaptă, în timpul unui miting electoral. Atacatorul, Thomas Matthew Crooks, a deschis focul de pe un acoperiș apropiat, înainte de a fi neutralizat.
În septembrie 2024, la West Palm Beach, Florida, un bărbat înarmat a fost interceptat de Serviciile Secrete la marginea terenului de golf unde Donald Trump se afla la acel moment. Suspectul a fost arestat înainte de a trage.
Liderul american a fost, până în prezent, ținta a trei tentative de asasinat.