Trump, în vârstă de 76 de ani, a negat că ar fi violat-o pe Jean Carrol, acum în vârstă de 79 de ani. Ea "nu este genul meu!", a mărturisit el în octombrie 2022, când jurnalista l-a dat în judecată şi fostul preşedinte a acuzat o nouă "cacealma" şi "farsă judiciară" montată împotriva lui.
Potrivit versiunii lui Elizabeth Jean Carrol, fapta s-ar fi petrecut în magazinul de lux Bergdorf Goodman din New York, la sfârşitul anului 1995 sau începutul lui 1996. Acolo, detaliază ea, Trump i-a cerut ajutor să aleagă un cadou pentru o altă femeie, a "ademenit-o" în cabina de probă, unde a închis uşa, a împins-o cu faţa la perete şi a violat-o. Ea mai spune că s-a eliberat de acolo după două sau trei minute.
Trump nu a fost prezent la audierea de marţi, şi nici nu era obligat s-o facă, iar avocaţii săi au spus că probabil nu va depune mărturie în apărarea sa. Elizabeth Jean Carrol îi cere compensaţii neprecizate, pentru ceea ce ea descrie drept durerea şi suferinţa, prejudiciul psihologic îndelungat şi încălcarea vieţii sale private.
Ca strategie de apărare, avocaţii fostului preşedinte ar putea încerca să insiste pe lipsa de credibilitate a acuzaţiilor formulate de Elizabeth Jean Carrol, având în vedere că ea nu a sesizat poliţia, nu a spus nimic public despre acest episod timp de mai bine de două decenii şi nici măcar nu-şi aminteşte data exactă a faptei.
De partea sa, Jean Carrol susţine că mişcarea feministă #MeToo a inspirat-o ca abia acum să mărturisească cele petrecute atunci.
Acest nou proces împotriva lui Trump începe chiar în ziua în care rivalul său democrat, actualul preşedinte Joe Biden, şi-a confirmat oficial intenţia de a candida în 2024 pentru un nou mandat la Casa Albă.
Şi Donald Trump şi-a oficializat deja candidatura pentru alegerile primare din cadrul partidului său care vor desemna candidatul republican. Între timp însă, el a devenit primul fost preşedinte al SUA inculpat. El este acuzat că înaintea alegerilor din 2016 i-ar fi cumpărat tăcerea unei fostei starlete porno asupra unei relaţii pe care ei ar fi avut-o în anul 2006. Într-un alt dosar, societatea sa imobiliară Trump Organization este investigată pentru supraevaluarea unor active imobiliare cu scopul de a obţine credite şi scutiri de impozite. Trump spune cu regularitate că toate acestea sunt procese motivate politic împotriva sa.