Jurnalul.ro Ştiri Externe Donald Trump şi Rodrigo Duterte au o "relaţie grozavă"

Donald Trump şi Rodrigo Duterte au o "relaţie grozavă"

Donald Trump a salutat “relaţia grozavă” pe care o are cu preşedintele Filipinelor, Rodrigo Duterte, care este acuzat de un război brutal împotriva drogurilor, care a dus la mii de morţi, scrie The Guardian.

Preşedintele Statelor Unite ale Americii nu menţionat nimic de drepturile omului în timpul întâlnirii pe care a avut-o cu Rodrigo Duterte, iar ambii preşedinţi au ignorat întrebările referitoare la războiul împotriva drogurilor.

Trump se află în Filipine împreună cu alţi 16 lideri ai altor naţiuni pentru două zile de summit la finalul turneului său în Asia, turneu dominat de subiectul crizei nucleare din Coreea de Nord.

Potrivit unui purtător de cuvânt al lui Duterte, drepturile omului nu au reprezentat o problemă în timpul întâlnirii dintre cei doi preşedinţi. Cu toate acestea, cei doi au discutat despre dezgustul mutual pe care îl simt faţă de Barack Obama.

“Problema drepturilor omului nu s-a ivit. Nu a fost adusă în discuţie.”, a spus Harry Roque. “Preşedintele Duterte a amintit de  ameninţarea drogurilor din Filipineîn timpul discuţiei cu preşedintele Trump, iar preşedintele SUA a părut înţelegător şi nu a avut nicio poziţie oficială în această direcţie, însă a dat din cap”, a mai spus acesta.

Mai târziu, secretara de presă de la Casa Albă, Sarah Huckabee Sanders, a afirmat că s-a discutat puţin despre drepturile omului, dar nu a menţionat care preşedinte a ridicat problema.

În urma întâlnirii lor, Trump a afirmat că el şi Duterte au “ o relaţie grozavă”. Cei doi au râs împreună când Duterte i-a numit pe reporteri “spioni”.

Roque a descris întâlnirea dintre cei doi ca fiind “caldă şi prietenoasă”. ”Este foarte vizibil că cei doi au o persoană comună pe care nu o consideră cea mai bună cunoştinţă. Cei doi au sentimente similare faţă de fostul preşedinte SUA, Barack Obama.”, a mai spus purtătorul de cuvânt al preşedintelui Duterte.

Absenţa unei discuţii care să aibă ca subiect drepturile omului va duce la un val de critici împotriva preşedintelui Duterte, scrie The Guardian. Grupuri activiste pentru drepturile omului şi politicieni din SUA i-au cerut lui Donald Trump să îl confrunte pe Duterte în privinţa războiul pornit împotriva drogurilor.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri