Jurnalul.ro Ştiri Externe Donald Trump va fi oprit să lanseze un atac nuclear care nu este legal

Donald Trump va fi oprit să lanseze un atac nuclear care nu este legal

de Şerban Mihăilă    |   

Șeful Comandamentului Strategic al SUA, generalul John Hyten, cel care răspunde de loviturile nucleare americane, a declarat fără echivoc că s-ar opune oricărui ordin venit din partea Casei Albe, în privința unui atac „ilegal” ordonat de președinte. Comentariile sale vin după ce câțiva senatori americani s-au arătat îngrijorați de posibilitatea ca Donald Trump să decidă, în mod iresponsabil, un asemenea atac.

 

Generalul John Hyten, care răspunde de loviturile nucleare americane, a declarat, ieri, că s-ar opune oricărui ordin prezidențial „ilegal”, ce i-ar cere lansarea unui astfel de atac. Generalul din Forțele Aeriene ale SUA a mai spus că a studiat ani de zile legislația americană în privința conflictelor armate. Legislația prevede criterii-cheie de care președintele SUA trebuie să țină cont înaintea lansării unui atac nuclear, iar acestea sunt: necesitatea, diferențierea, proporționalitatea și provocarea suferinței inutile, scrie BBC. Curtea Internațională de Justiție a precizat că, în timp ce amenințarea sau utilizarea armelor nucleare nu este interzisă de legislația internațională, „folosirea acestui tip de armament nu pare deloc armonizată în privința condițiilor legale aplicabile în cazul unui conflict armat”, mai menționează BBC. În timp ce senatorii americani au căzut recent de acord că președintele țării are deplina autoritate de a apăra națiunea, numeroși analiști militari și politici americani susțin că, deoarece nu există o definiție atotcuprinzătoare a „atacului iminent”, liderul de la Casa Albă nu poate primi mână liberă în această privință. „Eu îl sfătuiesc pe președinte, iar el îmi va spune ce este de făcut”, a afirmat John Hyten, citat de BBC. „Ce se va întâmpla dacă este un ordin ilegal? Voi spune: «Domnule președinte, este ilegal». Ce va face președintele? Mă va întreba: «Ce ar fi legal să fac?» În acest caz, vom veni cu opțiuni, mai multe variante pentru a rezolva situația. Așa merg lucrurile”, a afirmat generalul american. „Dacă execuți un ordin ilegal, vei ajunge în închisoare. Poți fi închis pentru tot restul vieții”, a adăugat el.

Și senatorii sunt îngrijorați

Comentariile lui Hyten au fost făcute la câteva zile după ce Senatul SUA a dezbătut subiectul autorității președintelui de a lansa un atac nuclear, temă discutată în premieră în ultimii 40 de ani. În contextul tensiunilor fără precedent dintre Washington și Phenian, o serie de senatori și-au exprimat îngrijorarea față de posibilitatea ca președintele Trump să ordone un asemenea atac, în mod iresponsabil. 

În timpul dezbaterii din Senat, fostul șef al Comandamentului Strategic al SUA, din 2011 până în 2013, generalul în rezervă Robert Kehler, a reamintit o regulă militară de bază: „Armata este obligată să execute un ordin legal, dar nu este obligată să urmeze un ordin ilegal”.

 

Declarațiile lui John Hyten (foto) nu au fost comentate deocamdată de Trump, care, în august, jurase să dezlănțuie „furia și focul, așa cum lumea n-a văzut niciodată”, dacă nord-coreenii amenință SUA. Luna trecută, președintele republican al Comitetului pentru Relații Externe din Senat l-a acuzat pe Trump că declanșează al treilea război mondial.

Subiecte în articol: John Hyten Donald Trump
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri