Preşedintele american, Donald Trump, a propus marţi seară în faţa Congresului un nou sistem de imigrare "bazat pe merit", dând ca exemplu ţări ca Australia şi Canada, scrie AFP.
"Abandonarea sistemului actual de imigrare puţin calificată şi adoptarea în locul acestuia a unui sistem bazat pe merit (...) va economisi enorm de mulţi bani, va permite majorarea salariilor şi ajutorarea familiilor aflate în dificultate", a declarat preşedintele SUA într-un discurs de politică generală în faţa reprezentanţilor celor două Camere reunite în şedinţă comună.
Sursa - AGERPRES