Actorul Dorel Vişan a declarat joi, pentru AGERPRES, că Stela Popescu a fost o artistă unică, care "a făcut parte din categoria artiştilor mari".
"Îmi vine greu să vorbesc despre Stela, care a fost o artistă unică, unică. A semănat numai cu ea, o artistă frumoasă, prezentabilă, inteligentă, cu multă inspiraţie, cu texte inspirate scrise de scriitori mari de umor, cu fundaţie de adevăr în textele astea. Aici este ceea ce-l face pe un artist de comedie mare - putere de a înţelege ceea ce spune, puterea de a descoperi ceea ce frământă sufletul omului şi îl face să râdă. A face pe cineva să râdă este mult mai greu decât a-l face să plângă", a spus Dorel Vişan.
El a precizat că Stela Popescu "a făcut parte din categoria artiştilor mari".
Actriţa Stela Popescu a fost găsită decedată, joi, la domiciliul său, a declarat, pentru AGERPRES, coordonatorul SMURD Bucureşti, medicul Bogdan Opriţa. AGERPRES