Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui om de afaceri, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de spălarea banilor. Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că ar fi vorba de omul de afaceri Dorin Cocoş.
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, în perioada 2009-2011, acesta ar fi pretins şi primit, în tranşe, de la două persoane (martori în cauză) suma de 9.000.000 de euro pentru a-şi exercita influenţa asupra fostului ministru al Comunicaţiilor precum şi asupra altor persoane din Guvern, în scopul de a asigura firmelor susţinute de martori, adjudecarea unui contract de închiriere produse educaţionale Microsoft.
"În acest context, în a doua jumătate a anului 2014, în timp ce se efectuau cercetări legate de aspectele menţionate mai sus, cunoscând că suma de 500.000 euro pe care ar fi primit-o în contul personal în cursul anului 2011 reprezenta o parte din suma de 9.000.000 euro, menţionată mai sus, în vederea creării unei aparenţe de legalitate, inculpatul ar fi disimulat adevărata natură a provenienţei acesteia prin încheierea cu unul dintre martori a unui contract de împrumut fictiv", se mai arată în comunicat. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucureşti.