Jurnalul.ro Ştiri Politică Dorin Marian, pus sub acuzare în dosarul lui Călin Popescu-Tăriceanu

Dorin Marian, pus sub acuzare în dosarul lui Călin Popescu-Tăriceanu

Dorin Marian, fost şef al Cancelariei premierului Călin Popescu-Tăriceanu, a fost pus sub acuzare de DNA pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită în dosarul licenţelor Microsoft.

În acelaşi dosar, a fost pus sub acuzare şi Petru Berteanu, la data faptei administrator al unor societăţi comerciale.

Cei doi sunt cercetaţi în partea din dosarul Microsoft în care Senatul a respins, la începutul lunii iunie, cererea DNA de începere a urmăririi penale pe numele lui Călin Popescu-Tăriceanu.

"În cursul anului 2007, inculpaţii Berteanu Petru şi Marian Marius-Dorin au ajutat un înalt demnitar să pretindă, iar, în cursul anului 2008, să primească, în mai multe tranşe, foloase materiale de la reprezentanţii unei companii austriece din domeniul IT, în schimbul exercitării atribuţiilor care îi reveneau în legătură cu adoptarea a patru hotărâri de guvern (ce priveau, printre altele, încheierea mai multor acte adiţionale la un contract comercial derulat de companie ce avea ca obiect închirierea de către statul român a unor licenţe IT). În baza acestei înţelegeri, reprezentanţii companiei au achitat un comision de 10% din valoarea sumelor încasate de la statul român, prin intermediul unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore. Din foloasele respective, suma de 800.000 USD a fost folosită pentru stingerea unei datorii pe care demnitarul o avea către o firmă, reprezentând contravaloarea unor servicii de consultanţă politică", se arată într-un comunicat al DNA.

DNA precizează că, "în ceea ce priveşte presupusul autor al infracţiunii (Călin Popescu-Tăriceanu - n.r.), există un impediment legal cu privire la punerea în mişcare a acţiunii penale".

În luna noiembrie 2018, DNA a anunţat că preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, ar fi primit indirect, în perioada 2007 - 2008, pe vremea când era premier, foloase materiale de aproximativ 800.000 de dolari de la o firmă austriacă.

"Procurorii desfăşoară o investigaţie care vizează suspiciuni de săvârşire a unor fapte de corupţie privind acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală cu sume de bani provenite de la o firmă care ar fi obţinut contracte comerciale importante de la statul român. Dosarul s-a constituit în anul 2018, în urma reunirii a trei dosare penale, dintre care unul a fost preluat de procurorii DNA la cererea autorităţilor judiciare austriece. Concret, un demnitar ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007 - 2008, foloase materiale în valoare de aproximativ 800.000 de dolari de la reprezentanţii unei companii austriece, în schimbul demersurilor depuse de acesta în exercitarea funcţiei, astfel încât să se încheie mai multe acte adiţionale la un contract comercial derulat de companie. Suma ar reprezenta un comision de 10% din valoarea acestor acte adiţionale şi ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore", susţinea atunci DNA.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri