Jurnalul.ro Ştiri Observator Dosar penal după accidentul de la Petromidia, în care un angajat a murit și altul a fost rănit grav

Dosar penal după accidentul de la Petromidia, în care un angajat a murit și altul a fost rănit grav

de Redacția Jurnalul    |   

IPJ Constanța a anunțat duminică deschiderea unui dosar penal în urma accidentului de sâmbătă de la Petromidia Năvodari, în care un angajat a murit și altul a fost rănit grav.

„În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, neluarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă, nerespectarea măsurilor de sănătate și securitate în muncă și vătămare corporală din culpă”, a transmis Poliția Constanța.

Potrivit polițiștilor, sâmbătă, în jurul orei 17.15, polițiști din Năvodari au fost sesizați cu privire la faptul că, la o rafinărie din oraș, s-a produs un accident de muncă.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că doi angajați, respectiv o femeie și un bărbat, ar fi întrat într-un rezervor de preparare a unui stabilizator și și-au pierdut cunoștința.

În urma accidentului de muncă, bărbatul a decedat, iar femeia a fost transportată la spital, susține IPJ Constanța.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: dosar penal petromidia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri