Jurnalul.ro Ştiri Justitie Dosarul RODIPET sare prin ricoșeu până la CEDO

Dosarul RODIPET sare prin ricoșeu până la CEDO

de Dan Constantin    |   

Privatizarea RODIPET în 2003, eșuată într-o mare escrocherie, continuă să producă pagube statului român, târât prin procese în instanțele internaționale. Frații Awdi, fugiți în lumea largă, nu numai că au pus pe butuci rețeaua națională de distribuire a presei, dar obțin daune substanțiale pentru rezilierea privatizării. Pentru că procurorii DIICOT nu finalizează ancheta începută în 2006, pe ”cadavrul afacerii” se ridică și alte pretenții justificate de despăgubiri. O cauză legată de ghemul RODIPET a ajuns la CEDO, cu cereri de daune de 2,6 milioane euro

 

 Chioșcuri de difuzare a presei, multe devenite adăposturi pentru oamenii străzii, un camion și șase utilitare sunt baza unei cereri admise spre judecare la CEDO prin care o companie de leasing a cerut despăgubiri de la statul român. Decizia în cauza ”Credit Europe Leasing Ifn împotriva României”, depusă în 17 iunie 2011, a fost publicată în 21 iulie 2020. ”Operativitatea” judecării la Strasbourg este în ”pas” cu ritmul de lucru al procurorilor DIICOT care n- au reușit să termine dosarul RODIPET, început de Gerogiana Hosu în 2006! Între timp s-au întâmplat multe: personaje principale au ieșit din joc, frații Awdi trimit somații din Liban, iar doamna Hosu e șefa DIICOT. Fiecare cu drumul lui, dar și cu averea lui, după cum știe să și-o păzească!

 

 Cum a intrat Credit Europe în horă? Etapele sunt reținute în redactarea Curții de la Strasbourg. În 8 septembrie 2005 semna un contract cu Hassan Awdi pentru închirierea unui camion. În 8 septembrie 2006, colaborarea se extinde - un nou contract de leasing semnat cu Awdi pentru 213 chioșcuri metalice deținute în acte de Credit Europe, evaluate la 856 250 euro (4 020 euro chioșcul). Credit Europe devine mare furnizor de chioșcuri închiriate pentru Awdi - încă 620- care nu se uită la bani și pare să nu observe că un chioșc ajunge să fie evaluat de firma de leasing cât o mașină, întâi la 5.000 de euro, apoi la 6.000 de euro în 2008.

 

Caruselul chioșcurilor în grupul lui Awdi

 

 RODIPET devine Network Press Concept după privatizarea din 2003. Intrate în vârtejul ”modernizării”, activele RODIPET încep să se rotească într-o horă de contracte de vânzare-cumpărare, de prestări servicii și împrumuturi care le vor face greu de urmărit din punct de vedere juridic și contabil. Caruselul era bine dirijat de Hassan Awdi care, împreună cu fratele lui, obținuse și controlul asupra rețelei de transport mesagerie a CFR-vagoane și spații în gări. În septembrie 2008, 1.365 de chioșcuri de vânzare a presei sunt preluate de SUPREMO Media srl, în baza unei facturi de 4,3 milioane lei. Ulterior, Supremo le vinde către alte societăți din grup. Ultimul beneficiar din grupul Awdi le vinde către Everyday chiar cu o zi înainte de intrarea în insolvență a grupului. Dar Awdi vindea și ceea ce nu era în proprietate. Credit Europe Leasing are acte prin care dovedește că era proprietar pe chioșcurile pe care o anchetă de presă relevă că erau cumpărate de la SUPREMO.

 

SECHESTRUL PE BUNURILE LUI AWDI

 

În iunie 2010, ancheta DIICOT, care implică numeroase persoane și companii ajunge și la Hassan Awdi, acuzat de fraude și spălare de bani în contextul privatizării RODIPET. În 29 octombrie 2010, procurorii dispun confiscarea tuturor chioșcurilor aflate în posesia Network Press Concept. Cele 1.483 de chioșcuri erau evaluate conform unui raport al poliției la 2, 859 milioane euro. Credit Europe depune o plângere la procurorul ierarhic superior în 23 noiembrie 2010, precizând că o parte din bunurile confiscare îi aparțineau, ca proprietar. După respingerea plângerii urmează un șir de cereri în instanță și noi cereri către DIICOTpentru anularea sechestrului pe bunurile pe care le reclama - 779 chioșcuri, camionul și autoutilitarele. Abia în 6 martie 2019, sechestrul este ridicat pe toate chioșcurile confiscate în octombrie 2010. Marea problemă a devenit identificarea, după nouă ani, a chioșcurilor pe unde or mai fi fost ele.

 

SUPĂRAREA AVOVCATULUI MORĂRESCU

 

După publicarea deciziei, în 21 iulie, l-am sunat pe avocatul Alexandru Morărescu, care a reprezentat Credit Europe la CEDO, pentru a solicita câteva amănunte legate de caz. Avocatul s-a inflamat brusc atunci când l-am întrebat cum a devenit clientul său proprietar pe cele câteva sute de chioșcuri ale RODIPET. Întrebarea era firească, deoarece viza un punct sensibil - tranzacția cu chioșcuri între SUPREMO și Credit Europe. Ca ars, Morărescu a ridicat tonul, a negat că RODIPET ar fi avut chioșchiurile și a închis telefonul.

 

 

Decizia CEDO în cauza 38072/11 a admis că reclamantei - Credit Europe, i-a fost încălcat dreptul la proprietate. În ceea ce privește daunele materiale de 2,575 milioane euro, 10.000 euro, daune morale și 7.500 cheltuieli de judecată solicitate, CEDO a amânat decizia, așteptând în termen de șase luni încheierea unui acord între cele două părți. Așadar, urmează ultima repriză.

 

 

 

,,În cazul de față nu a fost găsit un echilibru echitabil între interesul general și interesele companiei reclamante, deoarece aceasta a fost obligată să suporte o povară excesivă”

Decizie CEDO, 21 iulie, cauza Credit Europe vs România

Foto

Hassan Awdi a vândut și ce nu-i aparținea din ”panamaua”RODIPET

Subiecte în articol: rodipet awdi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri