Coaliţia de guvernare PSD-PNL discută pe marginea unui draft de 50 de pagini, care conţine mai mult de 180 de modificări fiscale care ar urma să crească veniturile la buget în acest an şi în 2024. În paralel, se negociază în coaliţie şi cu Comisia Europeană un pachet de reducere a cheltuielilor bugetare.
„În lipsa unor măsuri fiscal- bugetare atât pentru gestionarea eficientă a veniturilor bugetare cât şi pentru eficienţa utilizării fondurilor alocate finanţării cheltuielilor publice, nivelul prognozat al deficitului bugetar este de aproximativ 6,84% din PIB, ceea ce în valoare absolută reprezintă 109,44 mld. lei cu consecinţe imediate asupra creşterii costurilor finanţării deficitului bugetar dar şi asupra fondurilor alocate pentru investiţii“, se arată în argumentarea documentului.
Pachetul fiscal conţine creşteri de taxe pe toate palierele, de la eliminarea de scutiri la plata impozitului pe venit, la creşteri de TVA. De asemenea, s-ar elimina facilităţi fiscale cum ar fi scutirea de la plata impozitului pe venit pentru domeniul construcţiilor şi agribusiness, dar şi scutirea de la plata contribuţiilor de sănătate. IT-ul ar rămâne totuşi cu facilităţile fiscale, în afară de scutirea de contribuţii de sănătate. Cu toate acestea, nu mai poate fi considerată microîntreprindere dacă societatea are activitate în IT, cu aceasta guvernul vrând să închidă o nişă fiscală pentru mascarea contractelor de muncă.
„Pentru a rezolva problema de deficit bugetar dar şi de sustenabilitate a finanţelor publice precum şi pentru a evita riscul de suspendare a fondurilor alocate prin PNRR şi Politica de Coeziune sau de creştere a costului finanţărilor pentru refinanţarea datoriei publice cât şi pentru finanţarea deficitului bugetar sunt necesare măsuri care au ca obiectiv general consolidarea fiscal-bugetară a României“, se mai arată în argumentul proiectului de ordonanţă.
(sursa: Mediafax)