În prezent, când cea mai mare parte a românilor a înlocuit Drăgaica cu partide zgomotoase de beție consumate la festivaluri muzicale îndoielnice ori cu cel mult două poze flambate pe feisbuc/instagram (doamnele și domnișoarele mai ales țin să-și etaleze coronițele împletite din flori de câmp), ținem să (re)aducem în atenția celor mai curioși conotațiile acestor tradiții ancestrale. În sprijinul inițiativei ne-a venit profesorul și antropologul Gheorghiță Ciocioi (Universitatea din București): „Drăgaica este numele praznicului Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul (24 iunie)”.
Denumire mai veche: Caloian
Apoi: „Corespondentul mai des folosit, în trecut, pentru acesta este cel de Caloian (Καλογιάννης), cu înțelesul de Ioan/Ioniță cel frumos, cu referire la pruncul Ioan, sărbătoarea nașterii pruncului ce Îl va arăta lumii pe Hristos, prin comparație cu celelalte sărbători închinate Înaintemergătorului de peste an - a completat reputatul etnolog. Diferența o întâlnim, de altfel, și la praznicele Născătoarei de Dumnezeu, unde Nașterea Fecioarei e numită «Sfânta Maria Mică». Cei născuți de praznicul dat primeau, adeseori, acest nume - țarul vlah Ioan Asan de Târnovo fiind poate cel mai cunoscut dintre «Caloieni»”.
Varianta sud-dunăreană
În continuare: „Sărbătoarea închinată pruncului Ioan Botezătorul a cunoscut, așadar, și varianta sud-dunăreană de Drago-Ean (Ioan/Ioniță cel drag). În românește, s-a păstrat numele de Drăgoi pentru cei născuți pe 24 iunie, iar în slavă, ca diminutiv, există și astăzi numele de Dragoiko, din Dragoi, care se păstrează și el. Ziua nașterii pruncului Ioan (Драгoйко/Dragoiko = Ioniță cel drag) s-a numit Drăgaica (Драгойка), «drăgaicele» fiind totuna cu Sânzâinele (de la Sânt’ Ian/Ianis/Ioan)”. Mai mult: „Cum soarele, după solstițiul de vară, e în mijlocul dogoririi sale («tremură» chiar, așa cum o mărturisesc credințele populare), drăgaicele, cinstitoare ale Sfântului Ioan, adună acum plante de leac din mijlocul grânelor gata de seceriș, iar Sfântul își pregătește micul său cojoc, zilele urmând să scadă”.
Sânzienele, un soi de vestale
Cât despre Sânzâine/Sânziene… „E limpede că își trag numele de la Sânt’ Ian/Ianis/Ioan. Sunt un soi de vestale ale vestirii nașterii Sfântului, «cel mai mare om născut din femeie», asemenea îngerilor dănțuitori de la Nașterea Domnului ori lăzărițelor de la îngropăciunea lui Lazăr. Din păcate, sunt obiceiuri românești și balcanice ale căror «coduri» creștine străvechi s-au pierdut”, a conchis profesorul Gheorghiță Ciocioi.
Blestemul cutremurător al călușarilor
Răspândiți în cursul istoriei atât la nord, cât și la sud de Dunăre, românii au păstrat în sânul comunităților mici, la sat, obiceiuri legitimatoare, menite să ateste prezența lor în acest spațiu atât de răscolit de vitregii. Iată, de pildă, cum suna jurământul secret al călușarilor români din satul Zlatia, Bulgaria - rostit în ajun de Rusalii (cules de Dimităr Marinov de la vătaful Marin Stan(ov) Vrăjitoru (Vrăjitorina) Baciu: „Foc în vatra casei mele să nu ardă, fum pe horn să nu iasă, șerpi și șopârle să-și facă în ea (casă) cuib, cucuvele și bufnițe să se așeze acolo și să clocească, soția mea să n-o ducă prea mult, leagăn să nu vadă, copil să nu-mi plângă, oaie să nu-mi zbiere în bătătură, bou și vacă să nu mugească, cal și iapă să nu necheze, câine să nu latre, cocoș să nu cânte, spini și buruieni - curtea - să o năpădească, pustie și măturată - de vânturi - să ajungă. Iar eu cu ochii să nu văd, cu urechile să nu aud, cu limba să nu grăiesc, cu picioarele să nu fac un pas, cu mâinile să nu apuc, nimic să nu-mi priască, unde pun piciorul să se usuce, ce apuc să ardă, ciumă în înaintea mea, holeră după mine, pământul oasele să nu mi le primească”. Înfricoșător, nu?
De unde am preluat cuvântul „buimac”?
„Sensul de astăzi în limba română este cel de «amețit de somn», «zăpăcit». Cele mai multe dicționare de la noi socotesc că nu i se cunoaște originea, încercându-se o apropiere a lui de vechea slavă”, a comentat profesorul Gheorghiță Ciocioi. Și explicația: „«Buymak» este un cuvânt turcesc, în zilele noastre considerat arhaism în această limbă. În turca veche, sensul termenului «buymak» era de «înlemnit de frig», pe punctul de a muri din pricina gerului, înghețat. Așadar, stare a unui om aproape fără reacții, neștiind prea bine ce se întâmplă cu el”.
Büyük Ştefan sau Ștefan cel Mare (în turcă)
„Buymak” are legătură și cu „Buiucani”? „Acesta din urmă este numele unui vechi sat basarabean, devenit astăzi cartier al Chișinăului. Cel mai probabil, a fost întemeiat de supușii unui anume Buiuc - nume turcesc, desemnând o funcție înaltă la curte - büyük = mare (vistiernic, logofăt etc). Însuși numele domnului Moldovei, Ștefan cel Mare, în turcă, este redat prin Büyük Ştefan”. În concluzie, nicio legătură!
Ați băut vreodată la Fântâna Bivolilor?
Că tot a venit vara, cu evadări la mare, la plajă, la soare… Știți care este istoria numelui Costinești? Stațiunea de la malul Mării Negre, un sat pricăjit în urmă cu mai bine de două sute de ani, a fost botezat de coloniștii germani care s-au statornicit aici: Büffelbrunnen, adică Fântâna Bivolilor. Bine, și ei, la rândul lor, preluaseră denumirea de la locuitorii musulmani, care-i spuneau așezării Mangeapunar, însemnând același lucru ca în limba germană. Ce, n-ați știut nici că actualul Costinești a fost locuit cândva (și) de nemți?
De la Kogălniceanu la Costinescu
Germanii dobrogeni („Dobrudschadeutsche”) au fost o populație germană stabilită, pentru mai mult de o sută de ani, în Dobrogea. Colonizarea lor a început în jurul anului 1840, majoritatea acestora părăsind teritoriul dobrogean în anul 1940. Dobrudschadeutsche au format singurul grup etnic de pe teritoriul României care nu s-a așezat pe aceste pământuri venind direct din Germania, ci din alt spațiu, colonizat mai devreme: Basarabia și Ucraina. De remarcat că au constituit și singura populație germană care a trăit vreodată sub directă stăpânire otomană. Ah, și să nu uităm de unde am plecat: numele de astăzi al Costineștiului provine de la generalul și omul politic Emil Costinescu, cel care a cumpărat la sfârșitul sec. al XIX-lea, de la fiul lui Mihail Kogălniceanu, o mare porțiune de teren aflată în această parte a Litoralului.
„Ziua nașterii pruncului Ioan (Драгoйко/Dragoiko = Ioniță cel drag) s-a numit Drăgaica (Драгойка), «drăgaicele» fiind totuna cu Sânzâinele (de la Sânt’ Ian/Ianis/Ioan)”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
24 iunie este data la care se sărbătorește Drăgaica, praznicul zilei de naștere a Sfântului Ioan Botezătorul
„Drăgaicele, cinstitoare ale Sfântului Ioan, adună acum plante de leac din mijlocul grânelor gata de seceriș, iar Sfântul își pregătește micul său cojoc, zilele urmând să scadă”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Sânzienele sunt un soi de vestale ale vestirii nașterii Sfântului, asemenea îngerilor dănțuitori de la Nașterea Domnului ori lăzărițelor de la îngropăciunea lui Lazăr”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
„Călușul se joacă pe ambele maluri ale Dunării (sudul României, nordul Bulgariei) de Rusalii. Doar de către români”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog