Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragnea: Nu ne lăsăm antrenaţi în războiul ăsta de gherilă

Dragnea: Nu ne lăsăm antrenaţi în războiul ăsta de gherilă

Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea, a a anunţat, luni, că partidul său nu va intra în "războiul de gherilă" provocat de liberali.

 

El a declarat, la un post de televiziune, că social-democraţii nu tolerează discursul liderului Partidului Naţional Liberal (PNL), Ludovic Orban, care le-a cerut liberalilor să le facă opoziţie social-democraţilor, "dând cu parul" în aleşii locali ai PSD.

"Eu am înţeles că la propunerea noastră de consens politic, pe câteva chestiuni importante, de interes major naţional, a zis 'Puneţi mâna pe par şi daţi în capul tuturor PSD-iştilor'. Faptul că s-a ajuns la aşa ceva arată nivelul discursului şi abordarea pe care o are PNL. Nu întoarcem niciun obraz, nici măcar primul nu-l întoarcem, dar asta nu înseamnă că noi ne lăsăm păcăliţi sau ne lăsăm antrenaţi în războiul ăsta de gherilă şi hărţuirea asta permanentă de la PNL, care nu poate să facă altceva şi nici nu poate să pună altceva pe masă", a afirmat Dragnea.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat duminică la reuniunea Consiliului Naţional al PNL că liberalii trebuie le facă opoziţie social-democraţilor, "dând cu parul" în aleşii locali ai PSD iar cine nu are puterea să o facă trebuie să abandoneze şi să lase locul altcuiva.

"Sunt un om blând, iubesc oamenii, întotdeauna am preferat în acţiunea politică să conving, să-i determin pe oameni să facă ceea ce trebuie prin argument. Nu mi-a plăcut niciodată să fiu sau să fim noi, conducerea, ascultaţi de frică, dar vă spun un lucru: eu sunt responsabil pentru performanţa PNL. (...) Nu mai vreau să se facă opoziţie numai la nivel naţional sau unii lideri judeţeni să facă opoziţie, dar numai cu mesaje legate de palierul naţional. Vreau să văd fiecare lider judeţean cum dă cu parul în preşedintele Consiliului Judeţean PSD, în primarul PSD, în prefectul PSD, în toţi şefii de deconcentrate. Cine nu are puterea să abandoneze de acum, să-l lase pe altul mai puternic şi mai curajos", a spus Orban. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri