Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragnea a spus bancuri cu SRI la ungerea Guvernului Tudose

Dragnea a spus bancuri cu SRI la ungerea Guvernului Tudose

de Marius Gîrlașiu    |   

Nu mai puţin de 17 dintre miniştrii Guvernului Sorin Grindeanu se vor regăsi şi în cabinetul condus de Mihai Tudose. Executivul „Dragnea II” va fi alcătuit din 28 de membri (27 de miniştri plus premier), 11 dintre aceştia fiind nume noi la Palatul Victoria. Lista noilor miniştri a fost prezentată personal de Liviu Dragnea, iar noul premier al României s-a grăbit să anunţe că se va retrage din funcţie dacă legea îi va permite lui Dragnea să fie premier. 

„Domnul Tudose, Mihai Tudose”. Aşa l-a prezentat Liviu Dragnea pe urmaşul lui Sorin Grindeanu la Palatul Victoria. Liderul PSD a citit personal lista miniştrilor, după o şedinţă a CEx-ului PSD în care a fost aprobată, cu o singură abţinere - Nicolae Bănicioiu, componenţa noului Guvern PSD-ALDE, al doilea în şase luni de la preluarea puterii. Potrivit unor surse, preşedintele executiv al PSD, Nicolae Bădălău, ar fi spus în timpul ședinței că „regretă” debarcarea Guvernului Grin­deanu. „Nu am spus aşa ceva. Aveţi o informaţie falsă”, s-a eschivat Bădălău după CEx. 

Recompense pentru tripleta Ciolacu-Fifor-Ţuţuianu 
Cu tot cu premierul Mihai Tudose, fost ministru al Econo­miei în Cabinetul Grindeanu, din noul Guvern vor face parte nu mai puţin de 17 miniştri din cabinetul „retrogradat” în urma evaluării realizate de Darius Vâlcov. În noua organigramă a Guvernului a fost inventat şi un post de vicepremier fără porto­foliu, atribuit lui Marcel Ciolacu, liderul deputaţilor PSD şi una dintre variantele luate în calcul anterior pentru funcţia de prim-ministru. Ciolacu este liderul PSD Buzău şi unul dintre baronii loiali lui Liviu Dragnea, fiind indicat în trecut printre „ofiţerii acoperiţi” din PSD. Ciolacu apare într-o fotografie din 2002 alături de sirianul Omar Hayssam (considerat teroristul nr. 1 al României) la o partidă de vânătoare care s-ar fi petrecut în Munţii Buzăului. El se va ocupa de problemele speciale şi coordo­narea interministerială. De altfel, cu excepţia europarlamentarului Viorica Dăncilă, toate variantele de premier discutate în partid după debarcarea lui Grindeanu au fost recompensate cu minis­tere importante. Senatorul Mihai Fifor va prelua Ministerul Econo­miei, iar senatorul Adrian Ţuţu­ianu îl va înlocui pe Gabriel Leş la Apărare. Fifor este şeful comisiei care anchetează alegerile prezidenţiale din 2009 şi va trebui să renunţe la acest post după numirea în Guvern. Lider al senatorilor PSD, Fifor a condus în trecut ancheta parlamentară privind terenurile de la Nana, iar în iulie 2015 a fost respins de preşedintele Klaus Iohannis după ce Victor Ponta îl propusese la Ministerul Transporturilor. Iohannis a motivat atunci că Fifor „nu are expertiza şi experienţa managerială necesare gestionării domeniului complex al transpor­turilor”. Noul ministru al Econo­miei este licenţiat în filosofie, are două masterate - unul în Litera­tura română şi altul în Manage­mentul Afacerii Publice, este doctor în antropologie socială şi a urmat cursul „Securitate şi bună guvernare” la Colegiul Naţional de Apărare. „Nu trebuie să fii economist ca să fii la Ministerul Economiei, trebuie să înţelegi cum funcţionează economia”, a explicat Mihai Tudose. La rândul său, senatorul Adrian Ţuţuianu, proaspăt uns la Apărare, va renunţa la postul de şef al Comisiei parlamentare pentru controlul SRI. Ţuţuianu a fost şeful CJ Dâmboviţa (2012- 2016) şi deţine un doctorat în Drept comercial. Este membru PSD din 1998 şi unul dintre loco­tenenţii fideli lui Liviu Dragnea. 

Revine „călăul” CNATDCU 

O numire controversată este revenirea fostului ministru Liviu Pop în fruntea Educaţiei. Pop este cel care în iunie 2012 a desfiinţat Consiliul general al CNATDCU din postura de ministru interimar al Educaţiei, cu o seară înainte ca acest for să analizeze acuzaţiile de plagiat aduse fostului premier Victor Ponta. La Ministerul Finanţelor, în locul lui Viorel Ştefan, va fi instalat Ionuţ Mişa, fostul şef al ANAF Constanţa (2009-2013). „E secretar de stat în Ministerul de Finanţe, a coordonat în această perioadă partea de legis­laţie fiscală. Deci mi se pare omul cel mai potrivit să continue ceea ce am început împreună”, a spus ieri fostul ministru. New-entry în Guvern este şi europarlamentarul Victor Negrescu (31 de ani). Acesta o va înlocui pe Ana Birchall ca ministru delegat pentru Afaceri Europene. În 2008, pe vremea când avea doar 22 de ani, Negrescu a candidat la parla­mentare, remarcându-se cu propunerea de a reduce preţul la prezervative. Un nume nou la masa Executivului este şi cel al lui Ilan Laufer. Fost secretar de stat în Guvernul Grindeanu, acesta îl va înlocui pe Alexandru Petrescu ca ministru pentru Mediul de Afaceri şi IMM-uri. În 2012, Laufer a pozat la bustul gol pentru revista masculină „Men`s Health”. Ministerul Apelor şi Pădurilor va fi preluat de Doina Pană, titular al porto­foliului şi pe vremea Guvernului Ponta. Doina Pană este cea pe care fostul premier a gratulat-o cu apelativul „fă, Doino”, la inundaţiile din aprilie 2014. Nume noi în Guvern sunt şi cele ale lui Lucian Georgescu (Cerce­tare), Lucian Şova (Comunicaţii) şi Lucian Romaşcanu (Cultură). Senatorul PSD Lucian Romaş­canu a fost manager la Kanal D şi director al tabloidelor Cancan şi Libertatea. Şova este deputat PSD aflat la al doilea mandat, iar Georgescu este din 2012 preşedintele Senatului Univer­sităţii Dunărea de Jos din Galaţi. 

Scene de teatrul absurdului după CEx 

După ce l-a prezentat pe Mihai Tudose în stilul „Bond, James Bond”, Liviu Dragnea s-a ţinut de glume cu securiști. „Haideţi să mai râdem puţin, totuşi. Circulă un banc precum că eu l-am propus pe domnul Mihai Tudose prim-ministru ca prin el să luăm control asupra SRI”, a povestit Dragnea, amuzându-se de unul singur. La rândul său, Mihai Tudose a dat asigurări că nu a avut şi nici nu are vreo colaborare cu SRI. Premierul desemnat a ţinut să precizeze că se va retrage „evident” din funcţie dacă legea îi va permite şefului PSD să devină premier. Vizibil stânjenit, Dragnea i-a spus lui Tudose să „nu se grăbească”, însă acesta a insistat: „Ba da!”. „În momentul în care acest lucru se poate întâmpla şi la noi, este calea firească. E părerea mea”, a spus el. „Mergi la treabă, lasă”, i-a replicat Dragnea. Şeful PSD a ţinut să precizeze că nu îl interesează schimbarea Legii 90 şi nu-i va cere lui Mihai Tudose o demisie în alb, aşa cum s-a procedat cu toţi membrii Guvernului Grindeanu. 

Subiecte în articol: liviu dragnea mihai tudose
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri