Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragnea: Am deschidere totală la cei care respectă ordinea constituţională, votul şi deciziile partidului

Dragnea: Am deschidere totală la cei care respectă ordinea constituţională, votul şi deciziile partidului

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică, că este dispus să discute cu oricine respectă ordinea constituţională, votul de la alegerile parlamentare şi deciziile partidului. 

"Dacă cei care vor să discute cu mine şi cu noi, PSD, vor să respecte ordinea constituţională şi votul din decembrie şi deciziile partidului, deschiderea mea este totală. Fără niciun fel de rezerve", a subliniat Dragnea, întrebat în legătură cu apelul lui Victor Ponta la dialog. 

Deputatul Victor Ponta, secretar general al Guvernului, a precizat, duminică, după ce a fost la grupul PSD, că le-a transmis parlamentarilor social-democraţi că depunerea moţiunii de cenzură reprezintă declanşarea unui război atomic între PSD şi PSD şi a cerut un dialog pentru evitarea situaţiei. 

''Depunerea efectivă a moţiunii de cenzură reprezintă declanşarea unui război atomic între PSD şi PSD, din care, cu siguranţă, în orice variantă, va pierde PSD şi cu siguranţă în orice variantă va câştiga preşedintele Iohannis. Mai este timp, până la depunerea moţiunii, ca doar PSD să aibă de câştigat, printr-un dialog normal între premierul Grindeanu şi conducerea PSD", a afirmat Ponta, la ieşirea de la grupul parlamentar. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri