Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragnea anunţă creşteri de taxe în locul scăderilor aşteptate

Dragnea anunţă creşteri de taxe în locul scăderilor aşteptate

de Daniela Ivan    |   

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, i-a cerut premierului Dacian Cioloş să amâne cu un an măsurile de relaxare fiscală prevăzute în Codul Fiscal să fie aplicate începând cu 2017. Premierul a acceptat şi pregăteşte o ordonanţă de urgenţă pe care să o aprobe în această săptămână în Guvern. În principal, este vorba despre reducerea TVA de la 20% la 19% şi despre menţinerea supraaccizei la carburanţi şi a taxei pe stâlp, care trebuiau desfiinţate. Însumate, cele trei măsuri aduc la buget în jur de şapte miliarde de lei, adică aproape un punct procentual din PIB. Dragnea a mai cerut şi renunţarea la plafonarea CASS la cinci salarii medii pe economie, ceea ce va duce automat la majorări de impozite, în condiţiile în care de anul viitor se va aplica CASS de 5,5% pe orice venit. Astfel, impozitul pe dividende va ajunge la 10,5%, impozitul pe chirii la 21,5% etc. Câţi bani va strânge Dragnea la buget din buzunărirea românilor, este greu de cuantificat acum.

Analiştii economici spun că amânarea reducerii TVA şi a eliminării supraaccizei la benzină sunt măsuri benefice pentru economie şi, totodată, aduc şi grosul banilor la buget. “Era clar că, odată ce economia creşte cu peste 4%, alimentează consumul, care creşte cu 10%, şi lucrurile sunt date peste cap. Nu poţi să te mai gândeşti la reduceri de taxe pe consum când consumul creşte prea rapid şi aduce dezechilibre”, a spus Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal. Acesta a adăugat că numai amânarea reducerii TVA şi nerenunţarea la supraacciză vor lăsa în bugetul de stat peste 5,5 miliarde de lei.

În acelaşi timp, Dumitru consideră că taxa pe stâlp trebuia eliminată din 2017, mai ales că aduce la buget puţin peste un miliard de lei. “Taxa pe stâlp nici nu trebuia să se introducă. Mi se pare că nu are niciun sens economic în condiţiile în care este o taxă pe investiţii”, a explicat preşedintele Consiliului Fiscal.

“Nu vreau să comentez motivaţiile politice, vreau doar să readuc aminte că noi la Consiliul Fiscal am avertizat de la momentul în care s-a aprobat Codul Fiscal că reducerile de taxe pe consum sunt disproporţionate şi mult prea agresive şi dezechilibrează economia şi bugetul. Şi vedem că lucrurile s-au întâmplat. Dar consider că toate discuţiile acestea legate de eliminarea accizei la combustibili, de şapte cenţi, şi amânarea reducerii de TVA de la 20% la 19% trebuiau avute înainte de alegeri, nu după ” Ionuţ Dumitru, preşedinte Consiliul Fiscal

Măriri de impozite prin neplafonarea CASS

Plafonarea CASS a fost o măsură care trebuia aplicată încă din acest an, dar a fost amânată cu un an ca urmare a îngrijorărilor legate de creşterea deficitului bugetar. Totuşi, aceasta este absolut necesară în condiţiile în care de anul viitor se va plăti contribuţia la asigurările de sănătate, CASS, pentru fiecare câştig în parte, inclusiv pentru venitul din depozitele bancare sau pentru dividende. “Să nu uităm că de la anul se introduce şi contribuţia la sănătate CASS pe câştigurile de capital, pe dividende, câştiguri din depozite, şi asta era acceptată şi acceptabilă în contextul plafonării CASS. În contextul în care nu se plafonează, impozitul pe dividende va creşte la 10,5%”, a explicat Gabriel Biriş, consultant fiscal, fost secretar de stat în Ministerul de Finanţe. Acesta a adăugat că vor creşte cu 5,5%, cât este cota de CASS, toate impozitele pe toate câştigurile.

 

„Măsurile nu au fost anunţate înainte de alegeri. Ce să zic? E un bun început! E de presupus ca atunci când ai un calendar care este deja aprobat, cum a fost cel din Codul Fiscal, să nu-l schimbi dacă nu ai anunţat nimic în campania electorală. Vorbim despre predictibilitate şi stabilitate, dar orice alterare a cadrului din Codul Fiscal înseamnă instabilitate. Companiile şi-au făcut deja planurile de afaceri, acum trebuie să le modifice” Gabriel Biriş, fost secretar de stat Ministerul de Finanţe

 

Cum justifică Dragnea propunerile

Liviu Dragnea spune că vrea să aplice strict programul de guvernare prezentat în timpul campaniei electorale şi din acest motiv i-a solicitat lui Cioloş amânarea pentru un an a unor prevederi din Codul Fiscal. “Noi avem în program reducerea TVA la 18% de la 1 ianuarie 2018, dar în acelaşi timp păstrarea actualei cote de 20% în 2017, deoarece considerăm că reducerea doar cu un punct procentual a TVA-ului în acest an nu va aduce un avantaj nici companiilor, dar nici consumatorilor”, a declarat Dragnea într-un interviu acordat pentru www.stiripesurse.ro. În privinţa reducerii accizelor la carburanţi, Dragnea a afirmat că măsura se bazează pe faptul că "preţul petrolului e la un minim istoric, dar preţul la pompă e printre cele mai mari din UE ".

Avertisment pentru transnaţionale

Referior la taxa pe construcţii speciale, preşedintele PSD spune că trebuie eliminată atunci când marile companii din România vor înţelege că profiturile obţinute în România trebuie plătite aici. “Mă refer la implementarea Directivei 1164 a CE sau alte măsuri care vor fi aprobate astfel încât companiile să verse impozitele în România dacă acestea se realizează aici”. Pe de altă parte, Liviu Dragnea afirmă şi că "introducerea plafonării CASS nu mai corespunde cu programul PSD de guvernare, care are în vedere o reducere şi o comasare a contribuţiilor pentru toată populaţia şi mediul de afaceri începând cu 1 ianuarie 2018".

Măsurile pe care preşedintele PSD vrea să le elimine au fost introduse de Guvernul PSD condus de Victor Ponta.

 

PSD a sedus electoratul cu măsuri de stânga şi îşi începe guvernarea cu măsuri de dreapta

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri