Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragnea despre o posibilă remaniere a Ministrului de Finanțe: „Eu nu sugerez, eu, dacă e să fac ceva, o să cer”

Dragnea despre o posibilă remaniere a Ministrului de Finanțe: „Eu nu sugerez, eu, dacă e să fac ceva, o să cer”

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, s-a declarat nemulţumit cu privire la modul în care ministrul de Finanţe, Viorel Ştefan, a prezentat proiectul legii privind impozitul pe venitul global, susţinând că era nevoie de un plan de comunicare.

"Această discuţie, această dezbatere a apărut pentru că ministrul de Finanţe a dat un draft. Nu ştiu dacă a întrebat la primul ministru, dar pe mine nu m-a întrebat, fiind totuşi preşedintele partidului şi lucrând din timpul campaniei şi după campanie cu câţiva colegi la acest proiect. L-a dat unei asociaţii, unei coaliţii pentru dezvoltare, nu mai ştiu exact cui, şi de atunci a ieşit în presă. Adică de ce te miri că a ieşit în presă? Pentru că tu l-ai dat sau l-ai scăpat. Ieşind în presă, ministrul de Finanţe trebuia să fie în fiecare zi şi să explice până când se asigura că toată lumea înţelege, că explicaţiile nu sunt grele", a afirmat Dragnea la Antena 3.

El a susţinut că ministrul de Finanţe ar fi trebuit să meargă la televiziuni şi, de asemenea, să folosească internetul pentru a face cunoscut proiectul de act normativ.

"Mergi la fiecare televiziune, pui şi pe net toate aceste explicaţii cu exemple. Aici sigur că am o supărare pentru că am discutat cu colegii mei de acum două luni, am spus-o şi o spun în continuare, indiferent cât de bun este un proiect sau iniţiativă, întâi trebuie făcut planul de comunicare, pentru că altfel stai în defensivă să îi răspunzi lui Orban despre găini, curci şi boboci prin curte, sau la nu ştiu care şmecher pe net care făcea el o socoteală şi spunea că o familie o să plătească mai mult cu 700 de lei în condiţiile în care absolut toată lumea are de câştigat", a mai spus Dragnea.

Întrebat dacă are de gând să-i ceară premierului remanierea ministrului de Finanţe, Dragnea a răspuns că el nu sugerează, ci cere, dacă este cazul.

"Eu nu sugerez, eu, dacă e să fac ceva, o să cer. Nu ştiu. O să discut cu primul ministru, după care discutăm în coaliţie, dacă va fi cazul. Dar ăsta este circuitul", a precizat liderul PSD.E www.agerpres.ro

Subiecte în articol: liviu dragnea
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri